Sala Polivalentă din Dumbrăvița a devenit spațiu de expunere pentru arta publică. O pictură murală de aproape 600 metri pătrați, realizată de artistul timișorean Andrei Drăgan, cunoscut sub pseudonimul LUX, va contribui la dezvoltarea unui spațiu de referință al comunei, pentru apropierea comunității față de artă, sport și natură.
Pictura a fost inspirată de performanțele realizate de echipa de tenis de masă a comunei Dumbrăvița, multiplă campioană națională. Ea a fost concepută ca o formă de considerație adusă de comunitatea locală sportivelor care au reprezentat localitatea în competițiile interne și internaționale, și în același timp își propune să fie o sursă de inspirație pentru tinerii sportivi.
„Lucrarea este un joc compozițional și cromatic în jurul naturii explozive a sporturilor competitive. Momentul în care adrenalina și concentrarea din competiție transcend trivialitatea cotidiană devine centrul universului participantilor”, a explicat artistul Andrei Drăgan (LUX).
„Este o mare bucurie pentru noi că tenisul de masă și rezultatele obținute de acest sport au ajuns sursă de inspirație și pentru artiști. Ideea de a realiza această pictură aici e excelentă, pentru că, și cu ajutorul ei, vom putea promova în continuare, în rândul tinerilor, atât tenisul de masa, cât și sportul, în general”, a apreciat Nicoleta Husar, antrenoarea cu care s-au obținut titlurile de campioană a României de către echipa de tenis de masa a Dumbrăviței.
Lucrarea de mari dimensiuni a fost realizată în cadrul proiectului (Car)Casa polivalentă, al cărui scop este de a interveni într-un loc reprezentativ pentru comunitate și de a da o față nouă unei viitoare zone de interes, din care face parte și noua Casă de cultură, dar și alte obiective care vor revitaliza spațiul public al comunei Dumbrăvița.
„Mă bucur de reușita acestui proiect, este o pictură deosebită care impresionează prin dinamism. A fost o alegere foarte inspirată aceasta a Sălii Polivalente, o clădire al cărei design era monoton și care a primit astfel un suflu modern. Avem în plan să organizăm un concurs de proiecte pentru amenajarea întregii zone.
Anul acesta, greu încercat de pandemie, ne-a dat viața peste cap, dar am reușit să avem o agendă culturală extrem de diversificată, care să acopere cât mai multe domenii artistice: muzică, teatru, film, sculptură, pictură. Îmi doresc ca latura culturală a Dumbrăviței să crească de la an la an, să devenim o localitate cunoscută pentru evenimentele culturale și, de ce nu, să fim parte din proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană”, a declarat Horia Bugarin, primarul Comunei Dumbrăvița.
Odată cu finalizarea picturii, sportivii și artiștii naționali și internaționali care vor activa în această zonă împreună cu publicul care va veni pentru competițiile sportive și evenimentele artistice, vor fi întâmpinați de o sală de sport de mari dimensiuni transformată într-o lucrare de artă de excepție. Pictura murală devine astfel, nu doar un obiect de referință pentru comunitatea din Dumbrăvița, ci și o refacere a spiritului de comunicare cu spațiul public, prin activare urbană.
“Mediul cultural internațional crește exponențial cu nevoia societății de a-și redobândi spațiul public ca bun comun și de a-l ocroti, îngriji și estetiza. Dumbrăvița are avantajul amplasării în imediată proximitate față de Pădurea Verde. Sala Polivalentă, destinație sportivă, poate astfel deveni și spațiu public recreațional, constituind o “poartă” spre natură. Astfel se creează conexiunea artă-om-sport-natură, premisă ideală pentru un trai bun”, a conchis Andreea Săsăran, curator, manager de proiect, co-fondator ACIA
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
2026, Anul Calului de Foc, o apariție rară. Destinul nu mai poate fi amânat
DC 115 B din Iedera, aproape de finalizare: proiectul de modernizare intră în ultima etapă