Unic în România, programul „Find your greatness” oferă gratuit comunității șansa de a adopta un stil de viață sănătos, axându-se pe echilibrul dintre minte, corp și spirit. Mulți antrenori susțin că în fiecare persoană există un atlet, așteptând să fie descoperit, dacă sunt prezente voința, interesul și suportul profesional necesar. Acum, zeci de locuitori din Timișoara și Arad au oportunitatea de a pierde kilogramele în plus și de a redescoperi acest echilibru, prin intermediul unui program de antrenamente personale asistate de specialiști în nutriție și psihologie, o inițiativă fără precedent în România.
„Find your greatness”, un program unic în România, vine în sprijinul comunității cu un program gratuit de antrenamente cu trainer personal, supervizate de un medic nutriționist și de psiholog, pentru a-i ajuta pe cei care vor cu adevărat „să își găsească măreția” și să scoată la suprafață tot ce au mai bun. Desfășurat până acum la Timișoara, programul s-a extins anul acesta și în Arad.
„Demersul nostru are în vedere promovarea sănătății prin sport și o alimentație echilibrată, frumusețea unui corp îngrijit fiind un bonus, nu un obiectiv. Acest program este o contribuție pentru comunitatea timișoreană și arădeană. Am văzut de prea multe ori cum sunt judecați oamenii cu probleme de greutate dar nimeni nu îi ajută concret. Noi vom demonstra că se poate realiza o schimbare în stilul de viață indiferent de cât de mare e numărul de kilograme în plus, că nu e în regulă să trăiești cu dureri de spate, cu picioare umflate și cu o inimă slăbită”, arată Cosmin Șorban, inițiatorul acestui program.
„Find your greatness” este un program holistic oferit gratuit celor care își doresc cu adevărat o schimbare, menit să le transforme participanților viețile. Ediția din acest an include 3 luni (martie – iunie) de antrenamente personalizate cu traineri cu expertiză din echipa Smartfit, consiliere psihologică pe toată perioada desfășurării evenimentului, consiliere nutrițională cu un medic specialist și workshop-uri dedicate.
„Scopul programului „Find your greatness” este de a inspira participanții să își depășească barierele personale, să adopte obiceiuri de viață sănătoase și să redescopere un echilibru între minte, corp și spirit”, transmit organizatorii.
Programul se adresează deopotrivă femeilor și bărbaților cu surplus de greutate corporală care, astfel, au șansa de a pierde din kilogramele suplimentare, devenind mai sănătoși. Accentul în cadrul programului „Find your greatness” este pus pe schimbarea modului de viață și pe deprinderea unor cunoștințe de alimentație și viață sănătoase, prin intermediul specialiștilor. Așa cum știți, mișcarea este esențială pentru un corp sănătos, iar reducerea greutății corporale, pentru rezultate reale, de durată, nu se realizează prin cure de slăbire drastice, ci prin schimbarea alimentației.
Selectarea participanților s-a făcut printr-un proces atent, unde candidații și-au exprimat dorința de schimbare și au împărtășit detalii privind starea lor de sănătate actuală, condiția fizică și provocările psihologice cu care de confruntă. Ca atare, această inițiativă nu este doar un simplu eveniment, ci o călătorie de auto descoperire și îmbunătățire, fără elementul competitiv.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului