04/12/2021

Universitatea de Vest din Timișoara își extinde proiectele de formare studențească prin inițierea „UStart Academy marca SAS UVT”

Universitatea de Vest din Timișoara dezvoltă permanent noi proiecte care se înscriu într-o agendă pentru antreprenoriat studențesc, preocupare devenită prioritară și care se regăsește într-o serie de acțiuni strategice. De altfel, această preocupare a fost subliniată și în prestigiosul raport elaborat sub egida OECD și a Comisiei Europene, realizat de HEInnovate sub titlul „Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania 2019”.
Una dintre cele mai importante construcții instituționale prin care se implementează această strategie este Societatea Antreprenorială Studențească (SAS UVT), un format inovator de promovare a culturii antreprenoriale studențești. În cadrul acestui mecanism de formare antreprenorială a avut loc evenimentul de lansare #UStart Academy marca SAS UVT, un prim proiect al clublui Antreprenor în Timișoara, în cadrul căruia au fost prezentate proiectele și inițiativele studenților. În cadrul evenimentului, ideile studenților au fost analizate de juriul format din antreprenori de top ai Timișoarei, iar studenții au primit feedback constructiv și personalizat pentru ideile lor.
Noul juriul al #UStart – Academia Antreprenoriat și Inovare, care a evaluat proiectele studențești, este format din reprezentanți ai Grupului Partenerilor Strategici UVT și SAS. Fac parte din acest juriu:
– Adrian Bădescu, fondator și CEO al Clinicilor Medici’s Timișoara, coordonatorul Think Tank Antreprenoriat din cadrul GPS-UVT
– Darius Jumanca, CEO și partener Metaltim SA, membru în GPS-UVT
– Mircea Stoian, Director General Gauss, membru în GPS-UVT
– Șerban Negru, președintele Asociației Oncohelp, membru în GPS-UVT
– Ioan Băla, Manager Dezvoltare Grupul Iulius, Open Ville Timisoara, membru în GPS-UVT
– Liliana Filip, Project Director in Business Unit Innovation, ETA 2U, membru în GPS-UVT
– Andrei Munteanu, Co-fondator și CEO la Cowork Timișoara, Community Manger la Growceanu Angel Investment Group, Co-fondator Startup Survivor
– Remus Naghi, cadrul didactic UVT, reprezentant SAS UVT.
La finalizarea a trei zile de workshop-uri, echipa de studenți care va câștiga competiția de idei antreprenoriale va avea parte de o experiență de neuitat în Europa și de un program de mentorat pe o perioadă de trei luni.
Rectorul UVT, Prof. Univ. Dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Comunitatea UVT susține cu mare satisfacție proiectele și dovezile energiei studențești, mai ales când ele sunt atât de bine canalizate în cadrul Societății Antreprenoriale Studențești. Iată, drumul spre succes este întotdeauna în evoluție! Succes studenților antreprenori!”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share