Ediția 2025 a QS Europe University Rankings confirmă prezența Universității de Vest din Timișoara în rândul celor mai prestigioase universități din România și de la nivel european, prin clasificarea pe poziția 435 în cadrul ierarhiei universităților europene.
În ediția din 2025 a QS Europe University Rankings se regăsesc 17 universități din România, nouă dintre acestea fiind membre ale Consorțiului Universitaria, alianță majoră din care face parte și UVT.
UVT este pe prima poziție la nivel național în ceea ce privește citările per lucrare (Citations per Paper) și raportul studenți/cadre didactice (Faculty Student Ratio). Luând în considerare toți indicatorii, UVT ocupă poziția a cincea la nivel național și poziția 52 în Europa de Est.
Acest clasament a vizat evaluarea a 685 de universități din toată Europa, dintre care 133 sunt din estul continentului.
Metodologia utilizată în demersul de ierarhizare a universităților este specifică tuturor proceselor derulate de QS și include următorii indicatori de performanță: reputaţie academică – 40%, reputaţia în rândul angajatorilor – 10%, raport studenţi/cadre didactice – 20%, raport citări/lucrări – 20%, cadre didactice din străinătate – 5%, studenţi din străinătate – 5%.
QS Europe University Rankings este o clasificare regională a QS World University Ranking care publică un clasament universitar global, cunoscut pentru obiectivitate, transparență și consecvență, fiind unul dintre cele nouă rankinguri recunoscute oficial și de Ministerul Educației Naționale, prin includerea rezultatelor sale în metarankingul național.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Clasamentul universitar european publicat de QS World University Ranking aduce o nouă confirmare a competitivității UVT în spațiul european al educației și cercetării, o ierarhizare considerată drept una dintre cele mai obiective la nivel internațional.”
INFO: Mai multe detalii pot fi regăsite la adresa: https://www.topuniversities.com/europe-university-rankings
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului