Noua echipă de conducere a Universității Politehnica Timișoara a avut o primă întâlnire cu Comitetul Director al UPT, structură consultativă formată din reprezentanții marilor companii din regiune, care gestionează aproape 100.000 de locuri de muncă și care consiliază Politehnica în luarea deciziilor majore pentru universitate, cum sunt cele privind procesul educaţional, cercetarea, antreprenoriatul, internaționalizarea, dezvoltarea instituţională, sustenabilitatea etc.
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a prezentat Comitetului Director echipa de prorectori cu care își va pune în aplicare planul managerial și noua echipă de conducere a Senatului UPT. Plecând de la o amplă analiză asupra situației actuale, de la evoluția numărului de studenți, situația învățământului preuniversitar, natalitatea, atractivitatea marilor centre universitare, până la evoluția PIB-ului în regiune în ultimii 20 de ani, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan a prezentat și câteva soluții identificate pentru dezvoltarea economică, dar și pentru creșterea atractivității Timișoarei ca oraș, dar și a întregii regiuni, pentru care este însă necesară coordonarea eforturilor atât cu reprezentanții mediului economic, cât și cu cei ai administrației.
În cadrul acestei prime întâlniri s-a prezentat ce-și propune Politehnica pentru următorii 5 ani și atu-urile care pot fi valorificate, cu sprijinul Comitetului Director, pentru creșterea impactului UPT la nivel regional și chiar national, punându-se accentul pe strategia privind patrimoniul, unde UPT a derulat și are în derulare o serie de proiecte de renovare, extindere și dezvoltare durabilă, precum și pe activitatea de cercetare sau de transfer tehnologic, unde este așteptat, din partea Comitetului Director, sprijin în definirea unor priorități și inițiative, dar și în promovarea tendințelor emergente în tehnologie, fiind subliniată necesitatea identificării zonelor de interes în următorii ani pentru companiile din regiune.
Nu în ultimul rând, a fost realizată și o scurtă prezentare a strategiei privind Alumni UPT, ținând cont că în 2024 se împlinesc 100 de ani de la absolvirea primei promoții de ingineri, subiectul urmând să fie detaliat într-una din întâlnirile viitoare, alături de alte teme ce urmează a fi dezvoltate.
În perioada următoare vor avea loc întâlniri punctuale cu membri Comitetului Director pentru identificarea unor puncte de discuție și propuneri pentru viitorul plan strategic al universității, de interes pentru mediul economic. Politehnica Timișoara a fost prima universitate din România care a propus o structură a Comitetului Director formată din lideri ai companiilor din regiune, în urmă cu mai bine de 10 ani.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Facultatea de Științe Umaniste, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025
Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025
Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025