01/08/2021

Universitatea Politehnica Timișoara va forma din toamnă grupe de excelență pentru studenții din domeniul IT

Universitatea Politehnica Timișoara a încurajat și a susținut mereu performanța. După ce, în anii trecuți, a acordat (și acordă în continuare) cele mai mari burse, din venituri proprii, studenților merituoși, le-a acordat acestora o serie de facilități, a introdus, în premieră națională, admiterea pe bază de portofoliu, UPT vine acum cu o altă premieră – formarea unor grupe de excelență, care să valorifice la maxim potențialul studenților și din rândul cărora să fie, eventual, selectați viitorii profesori sau specialiști de înaltă performanță.
Întrucât admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara se desfășoară și în varianta portofoliului de realizări, prin care candidații cu cele mai bune rezultate la concursurile din domeniul IT de la nivel de liceu pot să-și valorifice acest parcurs și, pe de altă parte, datorită faptului că la admiterea la cele două facultăți – Automatică și Calculatoare și respectiv Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – numărul de studenți admiși pe locuri de olimpici este cel mai ridicat, din anul universitar 2021-2022, vor fi formate primele grupe de excelență pentru studenții celor două facultăți.
Înscrierea în cadrul acestor grupe se va face pe bază de invitație, pentru studenții cu rezultate deosebite în liceu și va însemna participarea la activități suplimentare, cu posibilitatea recunoașterii acestora la anumite discipline obligatorii, dar și pregătire supervizată pentru participarea la concursuri. Activitățile pot fi cursuri de nivel avansat din zona algoritmicii (chiar și pentru zona de gaming), roboticii, inteligenței artificiale etc. sau, în anii mai mari, proiecte semestriale complexe sau activități de cercetare din domenii de înaltă tehnologie.
Cursurile vor fi ținute de cadre didactice din universitate, de colegi performanți din cadrul A.R.U.T. (Alianța Română a Universităților Tehnice) sau de către invitați de la universități sau companii de prestigiu din străinătate. Studenții beneficiari ai acestui sistem de excelență vor avea acces la burse suplimentare din veniturile proprii ale universității, la sprijinirea participării lor la concursurile universitare din țară și străinătate printr-un sistem de granturi dedicate și la recunoașterea unor activități didactice dacă efortul în domeniile acelor discipline a fost suplimentar în cadrul sistemului de excelență.
„E un demers normal pentru Universitatea Politehnică având în vedere preocuparea noastră constantă de a-i avea studenți pe cei mai buni. Urmărim prin aceste grupe de excelență să le creăm tinerilor capabili din IT toate condițiile pentru a se dezvolta în acord cu potențialul pe care îl au acum. Ideea a pornit de la rezultatele foarte bune ale studenților noștri la concursul ACM din acest an și va putea fi extinsă în anii următori și spre alte facultăți sau domenii. Nu ascund faptul că, având în vedere și sistemul de programe de master pe care îl avem, o ofertă care s-a îndreptat în ultimul an spre pasionații de machine learning, cloud computing sau securitate cibernetică, precum și ce gândim la doctorat și în zona de cercetare, atât ca burse cât și ca dotare, prin acest program sperăm să ne formăm și viitorii colegi din universitate”, a declarat rectorul universității, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan.
La facultățile din domeniul IT – Automatică și Calculatoare și, respectiv, Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale – admiterea se face prin concurs cu probă de verificare a cunoștințelor la matematică sau probă online bazată pe portofoliu de realizări, iar înscrierile se fac în perioadele 6 – 16 iulie 2021 (online) și 12 – 16 iulie 2021 (fizic).

Distribuie acest articol Oficial Media
Share