Universitatea Politehnica Timișoara a lansat joi, 16 ianuarie 2025, un nou proiect de practică pentru studenți, în valoare de aproximatix un milion de euro, finanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul Programului de Educație și Ocupare, conform contractului de finanțare nr. G2024-99190/24.12.2024. Intitulat „ROBO-STEP: Stagii de practică în Mecatronică și Robotică la UPT”, proiectul, coordonat de ș.l. univ. dr. ing. Robert Kristof, se adresează în primul rând studenților Facultății de Mecanică, dar poate fi accesat și de cei ai altor facultăți.

Prezent la conferința de lansare, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a subliniat importanța deosebită a unor astfel de proiecte, mai ales acum, când piața muncii nu mai este la fel de ofertantă ca în trecut, iar formarea unor abilități practice și a unor competențe tehnice și non-tehnice este deosebit de utilă pentru integrarea ulterioară a studenților.
La rândul său, decanul Facultății de Mecanică, prof.univ.dr.ing. Dragoș Uțu, a adăugat că aceste proiecte (pentru Facultatea de Mecanică fiind al doilea) sunt avantajoase atât pentru studenți, care își formează astfel deprinderile practice necesare, cât și pentru companii, care vor putea recruta astfel specialiști bine pregătiți.
Proiectul, care se va încheia la 31 decembrie 2026, își propune să contribuie la creșterea ratei de participare a studenților la programe de învățare la locul de muncă prin dezvoltarea și implementarea unor parteneriate noi sau extinse între mediul de afaceri și universități. Scopul principal este facilitarea tranziției studenților de la statutul de studenți la cel de angajați, prin dobândirea de competențe practice și transversale relevante pentru piața muncii, în domenii precum mecatronică, robotică și modelarea CAD 3D.
Proiectul se adresează unui grup țintă format din 251 de studenți ai Universității Politehnica Timișoara, înmatriculați în programe de studii de nivel ISCED 6-8 (licență, masterat și doctorat), cu vârste între 18 și 35 de ani și care provin din regiunile mai puțin dezvoltate ale României (Vest, Nord-Vest și Sud-Vest Oltenia).
Principalele rezultate așteptate ale proiectului includ:
- Participarea a 251 de studenți la stagii de practică în domeniile mecatronică, robotică și modelarea CAD 3D, contribuind la dezvoltarea competențelor lor practice și profesionale;
- Organizarea de activități educaționale și de orientare profesională, inclusiv:
- Workshop-uri și sesiuni de coaching pentru 251 de studenți, axate pe competențe tehnice și socio-emoționale;
- Servicii de consiliere și orientare profesională, finalizate cu 251 de profiluri individuale pentru participanți.
- Implementarea a patru programe de training specializate, cum ar fi operarea roboților industriali colaborativi, utilizarea software-ului CAD, programarea Python și folosirea automatelor programabile, la care vor participa toți cei 251 de studenți;
- Semnarea și dezvoltarea de parteneriate noi și extinse între Universitatea Politehnica Timișoara și mediul de afaceri pentru a susține stagii de practică și a adapta oferta educațională la cerințele pieței muncii;
- Finalizarea cu succes a stagiilor de practică de către 251 de studenți, cu acordarea a:
- 251 de subvenții pentru participarea la stagii în valoare de 1.440,00 RON pentru fiecare student;
- 50 de premii de excelență pentru studenții cu performanțe remarcabile.
- Creșterea nivelului de pregătire al studenților pentru piața muncii, prin dobândirea de competențe digitale, antreprenoriale, tehnice și verzi, necesare pentru o economie modernă și sustenabilă.
Valoarea totală a proiectului este de 4.920.962,06 RON distribuit astfel:
– Finanțare nerambursabilă în valoare de 4.822.532,92 RON echivalentul a 98% suportată de Uniunea Europeană
– Cofinanțare în valoare de 98.429,14 RON echivalentul a 2% suportată de Universitatea Politehnica Timișoara
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța
TOP 5 mașini de spălat rufe în 2025 – care este alegerea potrivită pentru nevoile tale?