Titul de Capitală culturală europeană creează, printre altele, cadrul în care locuitorii oraşului îşi concetrează atenţia pe cultură, descoperindu-şi valorile culturale şi preferinţele pentru implicarea în acte culturale sau pentru a le consuma. În acest context, Universitatea Politehnica Timişoara – instituţie de învăţământ care, prin excelenţă, formează tinere generaţii de mai bine de un secol, şi-a concentrat atenţia spre a crea o multitudine de proiecte şi colaborări astfel încât să ofere locuitorilor oraşului evenimente cât mai diverse prin care să creeze emoţiile necesare care să îi apropie de valorile culturale.
Astfel, prin proiectul SEE 691- Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritage and cultural entrepreneurship, coordonat de ş.l. dr. ing. Rareş Hălbac Cotoară Zamfir, vor avea loc, în luna octombrie, două astfel de evenimente. Primul va avea loc în data de 3 octombrie 2023, începând cu ora 19:00, la invitaţia şi în colaborare cu Asociaţia Culturală Salvaţi Patrimoniul Timişoarei, prin preşedintele său, Ilie Sîrbu, şi îl pune în scenă pe remacabilul Andrei Ivanovich, care va oferi un recital la pian la Sinagoga din Cetate, in memoriam Dinu Lipatti. Urmaşul celebrului compozitor Ioan Ivanovich (autorul celei mai cunoscute compoziţii muzicale româneşti în lume – valsul Valurile Dunării,) va interpreta fragmente din opere ale unor compozitori celebri, precum Fr. Chopin, S. Rachmaninov, A. Scriabin, F. Liszt.
În data de 16 octombrie 2023, de la ora 10:00, va avea loc vernisajul expoziţiei Cultura de-a lungul apei care presupune o serie de lucrări cu schiţe urbane ale clădirilor de patrimoniu realizate de studenţi (din cadrul Facultăţii de Arhitectură și Urbanism a UPT) şi liceeni (din cadrul Liceului Teoretic N. Lenau Timişoara şi ai Liceului de Arte Plastice). Vernisajul se va realiza în prezenţa unor reprezentanți ai autorităţilor locale, precum viceprimarul Cosmin Tabără, ai sectorului educaţional din oraş, personalităţi din sectorul cultural şi, desigur, în prezenţa organizatorilor – ş. l. dr. ing, Rareş Hălbac Cotoară Zamfir, conf. dr. arh. Cristina Maria Povian, ş.l. dr. arh. Anamaria Andreea Anghel, ş.l. dr. arh. Otilia Tudoran, as. dr. arh. Irina Mohora, şi artist plastic, profesor Natalia Bica.
Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 10-22 octombrie 2023 şi va avea loc în holul central al Bibliotecii UPT, situată în Timişoara, Bd. V. Pârvan nr. 2B, iar vernisajul va avea loc în Sala Polivalentă din cadrul aceleiaşi clădiri. Biblioteca UPT găzduieşte în aceeaşi perioadă alte trei expoziţii şi are următorul program de vizitare: luni-joi, între orele 9:00-20:00, iar vineri, între orele 9:00-18:00. De asemenea, la cerere, pentru grupuri organizate, se pot organiza tururi ghidate ale bibliotecii, una dintre cele mai moderne şi frumoase biblioteci din Europa.

Proiectul Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritage and cultural entrepreneurship beneficiază de un grant in valoare de 44.635.12 euro din Islanda, Liechtenstein si Norvegia prin graturile SEE și norvegiene.
Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.
Informații suplimentare pot fi obţinute de la director proiect, dr.ing. Rareș Hălbac-Cotoară-Zamfir – e-mail: rares.halbac-cotoara-zamfir@upt.ro.
Pagina de Facebook a proiectului Capitalizing on urban culture by promoting cultural heritage and cultural entrepreneurship poate fi accesată scanând următorul cod QR:
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan