În cursul nopții de 8 spre 9 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, s-au deplasat în localitatea Voia, unde au identificat un bărbat de 37 de ani, urmărit internațional.
Tribunalul Argeș a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 4 ani și 10 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune.
Cel în cauză a fost depus în Penitenciarul Mărgineni.
Precizăm că activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Dâmbovița.
Mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, pus în aplicare de polițiști
La data de 8 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Târgoviște, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din localitate.
Cel în cauză a fost condamnat la executarea unui an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Mărgineni.
Doi bărbați, cercetați de polițiștii de la rutieră
La data de 8 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 24 de ani, din Lungulețu, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule rutier format dintr-un tractor și o remorcă, pe drumul național 7, în localitatea Serdanu, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că ansamblul de vehicule rutier ar fi fost încredințat tânărului, pentru a fi condus, de un alt bărbat din localitatea Lungulețu.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, conform art. 335 alin. 2 și alin. 3 din Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”