Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

”USR și-a dat deja măsura (in)competenței și, de aceea, nimic din ceea ce spun nu poate avea greutate”

Previziunile” domnului Cătălin Drulă, președintele USR, privind o criză economică cu impact puternic asupra României, nu fac nimic altceva decât să arate, încă o dată, singurul lucru la care USR se pricepe: vorbele goale .Un partid caracterizat de zero realizări la guvernare, dar campion la demagogie, nu poate da lecții privind modul în care o țară trebuie guvernată. ”Singurul lucru notabil realizat de Cătălin Drulă în cele nouă luni de mandat la Ministerul Transporturilor,  a fost sporirea impresionantă a averii domniei sale. În mai puțin de un an, banii din conturi s-au înmulțit de câteva ori, iar investițiile au crescut de 100 de ori. Ceea ce vedem astăzi este o încercare lamentabilă de a deturna atenția de la un lucru extrem de important, faptul că USR este partidul care a distrus Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Obiective absurde și nerealiste au fost asumate de USR în numele tuturor românilor, iar acum suntem în situația de a încerca să reparăm ceea ce se poate, încercând să găsim soluții la măsurile aberante din PNRR, așa cum este plafonul maxim de 9,4% din PIB pentru pensii. USR și-a dat deja măsura (in)competenței și, de aceea, nimic din ceea ce spun nu poate avea greutate”, a ținut să transmită deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele Forului de Conducere Colegială al PUSL.  Totodată, oamenii doresc  și o schimbare, doresc dreptate, echitate,respect. ”Acea constrângere din PNRR, acel 9,4%, care nu are ce să caute într-un plan național la capitolul de sustenabilitate financiară. Pensiile reprezintă o măsură de protecție socială, domeniu care are în acel document un alt capitol. Practic, este ceva de neimaginat ce s-a gândit cu această limitare. Cred că șansele de negociere cu cei de la Comisia Europeană  sunt foarte mari pentru a elimina această constrângere”, a explicat Doina Pârcălabu, secretarul de stat  în Ministerul Familiei.  ”PUSL și-a asumat să susțină INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ  privind aducerea la bugetul național,  pentru a fi distribuite celor care muncesc și au muncit cinstit, a marilor averi ce nu pot fi justificate legal. Dacă cetățenii doresc dreptate și echitate,  atunci trebuie să semneze pentru această inițiativă. Implicarea cetățenească ne va ajuta să schimbăm în bine lucrurile”  a conchis și europarlamentarul Maria Grapini.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share