Conform noilor date de clasificare generală Top World Leading Universities (RankPro) 2021-2022, Universitatea de Vest din Timișoara a fost inclusă în topul primelor 1000 de universități din lume.
Astfel, UVT ocupă poziția 977 din primele 1000 universități ale lumii, iar la nivelul celor 424 de universități din Europa, selectate în acest clasament global, UVT se clasează pe poziția 419.
Pe baza metodologiei RankPro, universitățile sunt ierarhizate pe baza dinamicii indicatorilor de calitate a programelor de studii oferite de universităţi, dar și prin interpretarea disponibilității și caracterului complet al informațiilor online privind activitățile universitare, privind capacitatea și reputația universităților la nivel național și internațional.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „UVT se află în prima ligă a universităților lumii, în ierarhia primelor o mie de universități de pe glob. Mai avem foarte multe trepte de calitate de parcurs, pentru ca să ajungem la nivel celor mai strălucite universități ale acestui top, însă acum, odată intrați în ierarhia academică a lumii dezvoltate, prin indicatori de vizibilitate și prezență internațională, avem obiective și mai înalte, care ne obligă. UVT, ca universitate europeană membră a rețelei europene UNITA, își vede confirmată recunoașterea internațională prin prezența în cele mai importante ranking-uri globale, care se constituie în garanții valorice oferite studenților UVT, viitori profesioniști europeni.”
Pe lângă clasificarea generală Top World Leading Universities, RankPro generează 3 ranking-uri:
– Academic Ranking (50%) – care măsoară performanţa academică a unei universități (iar dintre indicatorii de performanţă selectați menționăm: diversitatea programelor de studii; raportul dintre numărul de masteranzi şi doctoranzi și numărul total de studenți; raportul dintre numărul de studenţi străini și numărul total de studenţi; raportul dintre numărul de profesori şi numărul total al personalului academic; raportul dintre numărul de profesori şi numărul total de studenţi);
– Ranking by BC-Index (25%) – care măsoară disponibilitatea informațiilor unei universităţi pe pagina web – versiunea în limba engleză (evaluarea se realizează prin intermediul a 50 de indicatori de performanţă, dintre care menționăm: informații generale despre universități; facilități și capacități ale campusurilor; informații despre activitatea academică şi de cercetare);
– Public ranking (25%) măsoară reputația universității la nivel național și internaţional şi este generat pe baza rezultatelor obţinute de universităţi în ranking-urile naționale și internaționale (se realizează un studiu de către membrii Consiliului Internațional al Oamenilor de Știință). Instituţiile de învăţământ superior sunt clasificate în două grupe: „a” și „b” cu subclasele „+” și „-„.
RankPro, publicat din anul 2014, este dezvoltat de Consiliul Internațional al Oamenilor de Știință (organizația mondială a personalităților cu cea mai înaltă calificare în domeniul educației și științei) prin programul Global World Communicator – Education and Science.
Prezenta ierarhizare include 4 dintre cele mai prestigioase universități din România: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea de Vest din Timișoara.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului