Echipaje de pompieri din toate structurile de intervenție ale ISU Hunedoara au fost implicate, în ultimele zile, în misiuni de stingere a 19 incendii de vegetație uscată, ce s-au propagat pe aproximativ 100 de hectare de teren.
Localitățile afectate de aceste arderi sunt Hășdat, Ohaba de Sub Piatră, Cozia, Păclișa, Sălașu de Sus, Strei, Ciopeia, Ribița, Hunedoara, Geoagiu, Deva, Simeria, Valea Seacă, Silvașu de Sus și Răcăștie.
Intervenția de stingere a fost îngreunată de terenul accidentat, vântul intens cu direcție schimbătoare, pe alocuri, și de lipsa surselor de apă pentru stingerea cu ajutorul autospecialelor.
Vârful acestui fenomen a fost înregistrat duminică, când pompierii au acționat pentru limitarea arderii la nouă incendii de vegetație uscată.
Suprafețele cele mai întinse afectate de arderile de vegetație uscată au fost măsurate în localitatea Hășdat, în apropierea drumului județean 687, unde au ars 40 de hectare și în localitatea Ohaba de Sub Piatră unde au fost afectate 25 de hectare de teren.
Din fericire, în urma acestor arderi nu s-au înregistrat persoane intoxicate cu fum sau pagube materiale consistente constând în afectarea unor locuințe sau anexe. După finalizarea intervențiilor pompierii au concluzionat că cel mai probabil, arderile au fost generate de utilizarea focului deschis în spații deschise în vederea igienizării terenurilor.
Fermierii sau proprietarii de terenuri care utilizează focul deschis pentru igienizarea terenurilor riscă amenzi de până la 2.000 de lei, dosar penal și sistarea subvențiilor din partea APIA.
APEL CĂTRE POPULAȚIE PENTRU PREVENIREA INCENDIILOR : Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, vă protejaţi viaţa, bunurile și biodiversitatea! Nu daţi foc la mirişti!

pe parcursul săptămânii anterioare, pompierii hunedoreni au intervenit la 384 de solicitări, dintre care 333 misiuni de verificare la secţiile ATI. În plus, echipajele S.M.U.R.D. au acţionat la 345 de cazuri. Incendiile de vegetație uscată au fost preponderente, fiind afectate în ultimele 7 zile, aproximativ 228 de hectare. Cauza a fost de fiecare dată – utilizarea focului deschis în vederea igienizării terenurilor. Alte 4 incendii s-au manifestat la locuințe, în localitățile Lupeni, Reea, Ostrov și Gothatea.
în data de 14.02., echipa pirotehnică a ISU, a intervenit în localitatea Cristur, pentru asanarea unui proiectil exploziv, având calibrul de 150 mm.
Vă reamintim pe această cale, faptul că muniţiile rămase neexplodate au încărcătura de exploziv intactă şi în multe cazuri chiar şi focosul, de aceea există riscul ca acestea să explodeze. În cazul în care descoperiți elemente pirotehnice, vă recomandăm să respectați regulile și măsurile de siguranță:
1. Anunțați de urgenţă evenimentul la numărul unic 112;
2. Nu atingeţi, nu loviţi şi nu mişcaţi muniţia descoperită;
3. Nu introduceţi în foc muniţiile şi nu faceţi foc în apropierea lor;
4. Nu aruncaţi la fier vechi şi nu predaţi la societăţile colectoare, muniţiile descoperite;
5. Nu introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţii neexplodate;
6. Nu încercaţi să demontaţi focoasele sau elementele componente.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista