Municipiul Lupeni a fost și anul acesta în atenția pelerinilor care au dorit să parcurgă Drumul Crucii. Și Cerul a...
VALEA JIULUI
Uniunea Europeană are la bază valori precum Egalitatea, Echitatea Socială, Libertatea, Democrația și Drepturile omului. Activitățile din cadrul Proiectul ”...
Chiar dacă uneori Sfânta Lumină și-a făcut apariția și sub chip văzut prin biserica mare a Sfântului Mormânt al Mântuitorului...
”Cine nu-și ia crucea lui și nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine își va păstra viața,...
S-a deschis oficial expoziția „Salonul de primăvară” la Bürgerhaus Alte Post – o incursiune artistică sensibilă și expresivă, cu lucrări...
După ce a fost dezbătută la comisii și luni, în plenul Senatului, Legea 59/2025 (Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.13/2025) ...
Până la Sfintele Paşti mai sunt două săptămâni. Şi cum administraţia publică locală a municipiului Lupeni vrea să le întâmpine...
Zilele trecute, 80 de elevi și opt cadre didactice de la Școala Gimnazială din Șușani, județul Vâlcea au vizitat Valea...
În cadrul competiției europene de acordare a titlului de „Școală eTwinning 2025”, la nivel național au fost premiate 210 de...
Sâmbătă, 29 martie 2025, în cadrul și la finalul campaniei „Luna pentru viață 2025”, va avea loc a cincisprezecea ediție...