Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Valentin Calcan, Președintele Camerei de Comerț Dâmbovița, inițiază proiecte ambițioase. A plouat pe noi cu istorie regească sute de ani, geografia ne-a dat cea mai mare parte a minunățiilor munților Bucegi

La Camera de Comerț Dâmbovița a avut loc o întâlnire importantă între președintele acesteia, domnul Valentin Calcan și oaspetele din partea Uniunii Naționale a Patronatului Român, președintele Lucian Ioan. 

Lucrurile se mișcă într-o direcție bună, există multă implicare la acest moment, mai ales din partea Camerei de Comerț și a președintelui acesteia. Să vedem dacă va beneficia de sprijinul necesar, un sprijin pe care nimeni nu a vrut să-l acorde județului Dâmbovița timp de 32 de ani. De ce abia acum, de ce trebuie să sacrificăm o generație? Cine a tras sforile, cine a închis proiectele, probabil vom afla foarte târziu. Și aici fac referire cu precădere la turismul cultural-isoric și turismul de agrement.

A plouat pe noi cu istorie regească sute de ani, geografia ne-a dat cea mai mare parte a minunățiilor munților Bucegi și cu toate acestea nu ne-am transformat în axis mundi, nu am vrut sau nu am fost lăsați. Dar se pare că lucrurile se vor schimba și sper ca Valentin Calcan să aibă resursele necesare și strategia să pornească și să extragă această bogăție nesfârșită.

”La sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a avut loc o vizită de lucru a domnului Lucian Ioan, Președinte al 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐏𝐚𝐭𝐫𝐨𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧.

Din partea Camerei de Comerț Dâmbovița a participat domnul Valentin Calcan în calitate de Președinte.

Principalele teme de discuție au fost:

  • Stabilirea de comun acord a unor direcții comune pe care să le urmeze pentru a eficientiza sprijinul acordat firmelor din județul Dâmbovița;
  • Informarea reciprocă cu privire la acțiunile de interes județean;
  • Realizarea unor acțiuni comune, de interes județean care să ducă la informare, eficientizarea și dezvoltarea mișcării patronale din județul Dâmbovița.

𝑵𝒖𝒎𝒂𝒊 𝒊̂𝒎𝒑𝒓𝒆𝒖𝒏𝒂̆ 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒎 𝒓𝒆𝒖𝒔̦𝒊!”, comunicat de presă al CCIADb.

Prin istoria vechii capitale

Cele foarte multe acțiuni ale Camerei de Comerț din ultima vreme ne dau speranța că se poate și, ca să-l citez pe președintele acesteia, domnul Valentin Calcan: ”Mai spun și acum, nu mă las până nu văd grupurile de japonezi, coreeni sau americani, (cu acel ghid în fața lor cu steguleț 😄) mergând din loc în loc prin istoria vechii capitale.” 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share