Ca în fiecare an, Topul Firmelor este Cartea de Vizită a mediului de afaceri dâmbovițean. Numai că, de astă dată, Topul conține o notă aparte de performanță pentru că aici sunt companiile care au reușit să se adapteze și să învingă marea provocare apărută pe neașteptate la începutul anului 2020.

Sunt acele companii care, în primul rând, au avut grijă de întregul personal, care au găsit resurse financiare să achite facturile scadente chiar și atunci când producția era oprită sau în cel mai fericit caz, se lucra pe stoc, sunt acele companii care au găsit soluții câștigătoare.
Aceste companii au reușit în anul 2021 să facă performanță, Topul de astăzi, reflectând, rezultatul financiar de anul trecut. A fost greu? A fost ușor? Cu siguranță fiecare manager de companie, fiecare antreprenor a folosit propria rețetă și numai ei știu cel mai bine ce efort se află în spatele frumoaselor rezultate.
Felicitări fiecăruia în parte, meritul este al dumneavoastră!
Anul 2022 a început cu o nouă încercare, pentru mulți la fel de neprevăzută ca cea de acum doi ani. Experiența acumulată cu siguranță ne este de mare folos și am speranța că acest an va fi unul și mai bun pentru companiile dâmbovițene.
Doar împreună putem merge înainte!
Valentin Calcan – Președinte,
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.
Accesează site-ul aici!
Pe același subiect:
Schema HoReCa2: Ministerul propune buget majorat la 750 milioane EUR și altă formulă de calcul pentru ajutoare
Camera de Comerț Dâmbovița organizează Gala Topul Firmelor, ediția 29
Instrument de Grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale
Camera de Comerț Dâmbovița: Start înscrieri Târgul de Artizanat și Meșteșuguri 2022
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene