Vasile Deju Moise a fost astăzi în mijlocul grupurilor de copii. I-a admirat, i-a încurajat, a intrat în jocul lor. Le-a motivat competiția cu ei înșiși, i-a făcut să simtă cât sunt de importanți, apoi le-a împărțit daruri. Totul cu simplitate și naturalețe, fără surle și trâmbițe.
Vasile Deju Moise – Președintele Partidei Romilor Organizația Dâmbovița
Asociatia Partida Romilor Pro-Europa, Sucursala Dâmbovita, organizează în perioada 6-8 aprilie 2017, evenimentul „8 aprilie- Sărbătoarea etniei romilor din Romania”. În cadrul evenimentului se organizează activități cultural-artistice și sportive.
Vasile Deju Moise ne-a întâmpinat astăzi cu atitudinea de gazdă și prieten. Suita de manifestări artistice condusă chiar de președintele organizației ne-a determinat să apreciem implicarea acestuia în evenimentul educațional. La finalul probei de desen, Vasile Deju Moise a punctat câteva din țintele pe care le urmărește organizația.
”Copiii sunt veniti din comunitățile de romi din județul Dâmbovița și Târgoviște. La probele de desen se concurează între cartiere iar la final va avea loc o festivitate de premiere, unde se vor primi diplome de participare și un cadou cu rechizite școlare și dulciuri. Vrem să le dăm curaj copiilor nostri să vină la Organizație, vrem să-i motivăm să meargă la școală.”
Noi tot timpul am încurajat copiii să fie înclinați spre educație. Așa cum și eu port toate demersurile posibile și imposibile să încurajăm tineretul, să-i aducem către o educație mai aleasă, așa trebuie să ne ajute și consiliul local și județean, pentru a integra această minoritate într-o societate modernă și democratică. Activitățile sunt susținute în exclusivitate de Partida Romilor, cu sprijinul colegilor din toate subfilialele județului Dâmbovița, iar evenimentul de mâine este și cu sprijinul Ministerului Culturii, a Partidei Romilor și un sponsor care ne ajută și la alte activități.” ne-a declarat președintele Partidei Romilor, Organizația Dâmbovița, Vasile Deju Moise.
Deputatul pentru Partida Romilor ”Pro-Europa”, Vasile Daniel, a fost invitat la eveniment. A participat alături de întreaga asistență la manifestarea de la Târgoviște. Programul de vineri a debutat cu expoziția de pictură, fotografie și port tradițional și un concurs de desen cu tema “Natura și diversitatea etnică”. Au fost prezenți 120 de copii, români și romi, elevii la școlile din Târgoviște și din alte localități din Dâmbovița.
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Impermanența
Ziua Mondială a Apei: Fiecare picătură contează!
Angajații din educație pichetează Prefectura HUNEDOARA