Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, aflat vineri, la Timișoara, pe un frig de crăpau pietrele, a ținut o conferință de presă timp de o jumătate de oră, afară în mijlocul străzii, punctual forte fiind NATO și războiul Rusia-Ucraina. Dîncu a ținut să precizeze: “ că nu este cazul ca România să intre în război și că NATO, în cazul unei intervenții în Ucraina a Federației Ruse, nu va reacționa militar, așa cum au anunțat deja oficialii Națiunilor Unite.
De asemenea Ministrul Apărării Naționale a mai ținut să puncteze și că în vara acestui an va fi stabilit un concept de securitate european, în cadrul unei conferințe ce va avea loc la Madrid.
Despre cererea Rusiei de retragere a trupelor NATO din România și Bulgaria, este una inacceptabilă atât din partea UE, cât și din partea NATO, mai ales că NATO a hotărât să-și extindă bazele în țărle din Europa Centrală și de Est, mai ales că atât președintele SUA cât și cel al Franței au subliniat faptul că prezența trupelor NATO în estul continentului european va continua să se extindă.
Reamintim din nou cuvintele Ministrului Apărării Vasile Dîncu: “România nu va intra în război, iar în cazul unei intervenții în Ucraina a Rusiei, NATO nu va reacționa militar”.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice