VENIȚI LA ȚEBEA, CATEDRALĂ DACICĂ! NE RISIPIM CA NAȚIUNE!

SĂRBĂTOARE NAȚIONALĂ, ZIUA DE NAȘTERE A LUI AVRAM IANCU!- 24 Iunie 1824
La 24 Iunie 1824 – răsărea steaua moților și a românismului , Avram Iancu! Românii comemorează cu impietate, cu sacrilegiu – moartea Crăișorului cu cântece de petrecere, chefuri, lăutari și corturi politice la Țebea….! Fără picătură de pietate!
”Eu propun să sărbătorim nașterea Moțului de Foc la Țebea și la toate statuile din Țară! Cu Tricolor, pâine sfințită, jocuri și Cântece Naționale!
De foarte mult timp, până de puțin timp  nu se aflase ziua de naștere a  Martirului și Eroului Națiunii Române,  Avram Iancu! Toți spuneau despre vremea cireșelor, oficiali și neoficiali… ! Nimic clar… și dezonorant…
Am înnebunit de atâta dezinteres, nesocotire și necinstire a memoriei postume… a celui care și-a închinat strălucirea tinereții și a vieții… Națiunii sale iubite! Din cercetare în cercetare am găsit ziua nașterii sale. Am comunicat data unor oficiali din Apuseni…. dar nu am fost crezut! Sunt multe surse… care atestă această zi…. ! Tatăl Crăișorului era un om însemnat, un fel de inspector administrativ al locului, om învățat, ordonat…. cu o asprime a lucrurilor. Undeva însemnase evenimentele casei! Cel dintâi strămoș cunoscut al lui Avram Iancu este Gheorghe Iancu, preot ortodox în satul Vidra de Sus, participant la răscoala lui Horea și rudă cu acesta. Fratele bunicului lui Avram Iancu a fost Horea. Gheorghe Iancu (decedat înainte de 1812) a avut șapte copii, patru fete – Sântioana, Maria, Zamfira și Ana – si trei băieți – Alisandru tatăl viitorului erou, Avram și Ioan.
Tatăl lui Avram Iancu, Alisandru (1787-1855), a fost pădurar, apoi jude domenial. El a urmat școala primară în sat și probabil pe cea din Câmpeni. Mama lui Avram Iancu a fost Maria Gligor. Cei doi copii ai familiei Iancu au fost Ioan (1822-1871) și Avram (1824-1872)
Țebea este Catedrala Românismului, pereții ei sunt ca ai unui abis ceresc, se înalță în jos în pământ, mormintele cu mucenici și martiri sunt acoperișul acestui sanctuar, iar mormântul lui Avram Iancu este potirul care păstrează divinitatea românismului, în el se află crucifixul și chivotul în care se vor boteza cruciații neamului românesc din vecia de mâine.
De câţiva ani bântui prin Apuseni ca o idee despărţită de trup. Sângele care curge nu doare, doar cel rămas în mine mă spintecă în toate părţile. Este amarului meu de a vedea cum iubita şi sfânta mea Naţiune se destramă ca o cămaşă purtată la prea multe sărbători. „Nebunia” lui Avram Iancu a fost una dintre cele mai frumoase iubiri biblice închinată de cineva Naţiunii sale, iar sacrul său Testament nu este cu nimic mai prejos decât scrierile din vechile papirusuri ale antichităţii.
Homer l-ar fi făcut zeu, iar zeii l-ar fi făcut nemuritor într-o constelaţie cerească. Autorii greci l-ar fi făcut eroul cărţilor şi al antichităţii. Noi am pus peste el o piatră neînstelată, plină cu neant! Avram Iancu a fost ales de ursitoarele neamului românesc să fie strigătul de înviere al unei istorii străvechi şi care începuse să-şi piardă idealul în nisipul mişcător al unui veac tulburat de patimi şi prezis şi de Scriptură. Doar un trimis al lui Dumnezeu mai putea fi deasupra lucrurilor ca să le dea fiinţă nouă, el fiind Crăişorul Munţilor Apuseni, Avram Iancu. Venise Mesia istoriei noastre, dar ca orice sfânt trimis de Domnul, el însuşi avea să fie jertfa Învierii Naţiunii noastre întru Slava lui Dumnezeu şi a Poporului Român! Îşi cunoştea menirea, şi-a asumat destinul şi a făcut din viaţa sa un rug de pe care a ars ca o tămâie biblică pentru spiritul neamului. Crăişorul şi-a sanctificat viaţa şi moartea, crucificându-se pe nevoile şi suferinţa compatrioţilor, singura lui avere şi bucurie fiind fericirea Naţiunii sale, care din nefericire nu s-a împlinit în timpul său şi nici după aceea. Testamentul lăsat de Erou şi neîmplinit de noi, este o rană veche, uriaşă, vie, stă deasupra noastră ca un cer mustrător aşteptând răspunsul de un veac şi ceva. Văd cu tristeţe că şi generaţia mea se stinge,  fără a lua în seamă unul dintre cele mai sacre îndemnuri pe care le poate simţi un om faţă de ţara sa, Testamentul lui Avram Iancu!
Ființa lui e toată o Golgotă
se scutură gorunul peste Iancu
și îl înalță aprig din mormânt
vuiește tot Ardealul ca un clopot
un clopot care bate și-n pământ
se zguduie din temelie Țebea
iar moțul Voievod ca un Mesia
aprinde duhul Națiunii sale
pe ruguri care umplu veșnicia
stă singur pe Câmpia Libertății
dar Iancu este cât o Națiune
el este singur o Scriptură
vuind prin țară ca o rugăciune
străbate Transilvania ca un foc
ce arde doar pentru jertfire
ființa lui e toată o Golgotă
și n-o cuprinde nici o răstignire
Noi suntem onoarea sau dezonoarea Națiunii Române!”  a ținut să transmită  Laurian Stănchescu, scriitor, jurnalist, istoric literar!
Așa arăta Avram Iancu la 24 și 46 ani – toată strălucirea tinereții o dăruise Țării, neamului său sfânt! A fost sfâșiat de iubirea pentru Națiunea sa! Sărac, pribeag, încărcat de singurătate… dar nu rătăcit la minte… ! El – Hristosul Românismului!
”Am intrat și am ieși triumfător pentru Sfânta Națiune Română! Președintele Klaus Iohannis… mi-a semnat și promulgat șase proiecte votate în Parlament! Sunt Legi ale Statului Român și Decrete Prezidențiale! Sunt cu Tricolorul și cămașa națională… ! Avram Iancu, Mihai Viteazul, Horea, Cloșca și Crișan, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu…. „Martiri și Eroi ai Națiunii Române!” Și „Ziua Națională Brâncuși!” Proiectele mele cultural-istorice… nicidecum politice!” a spus colegul nostru!
Laurian Stănchescu este inițiatorul Legii 230/2016 prin care,  Avram Iancu a fost declarat erou național, dar și a altor patru legi, prin care Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoșcuți drept eroi și martiri ai Neamului Românesc.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share