Veste foarte bună la început de săptămână și un nou proiect european ajunge în etapa de contractare! Investiția în valoare de peste 90.000.000 lei, care va transforma municipiul Târgoviște într-un oraș prietenos atât cu mediul, cât și cu pietonii sau bicicliștii, a TRECUT ÎN ETAPA DE CONTRACTARE, urmând ca în cel mai scurt timp să semnăm și contractul de finanțare!
În linii mari, proiectul constă în:
️- dezvoltarea reţelei de piste dedicate circulaţiei bicicletelor (urmând a fi realizate piste în lungime de peste 20 de km, precum și un sistem ); pistele/traseele vor avea o lățime suficientă și vor fi separate de circulația autovehiculelor, fiind rezervate numai modului de deplasare velo;
– realizarea unor terminale de transport public urban/judetean/interjudetean; vor fi amenajate 2 terminale intermodale – unul amplasat pe DN72, sub pasajul rutier peste calea ferată și al 2-lea pe Calea Ialomiței/DN71, lângă autobaza operatorului municipal; terminalele vor fi echipate cu săli de așteptare pentru călători, grupuri sanitare, puncte de vânzare a legitimațiilor de călătorie, sisteme de supraveghere video, facilități pentru persoanele cu dizabilități;
️- amenajarea unor parcări colective de tip Park&Ride, la periferia zonei urbane, în vecinătatea terminalelor de transport public;
️- amenajarea de zone cu prioritate pentru pietoni („shared space” – spații partajate/ reglementări de tip zonă rezidențială) și realizarea unor trasee dedicate circulaţiei pietonilor care să asigure conectivitatea obiectivelor
principale din Municipiul Târgoviște;
– dezvoltarea infrastructurii necesare utilizarii autovehiculelor electrice (puncte de reîncărcare de putere normală și putere înaltă);
– plantarea de perdele vegetale-verzi (aliniamente de arbori si arbusti)de-a lungul principalelor artere rutiere in vederea emisiilor de CO2 si a poluarii generate de traficul rutier;
Sursa: Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune