Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Vineri, 10 Mai, va fi sărbătorit Hramul Mânăstirii Nucet

Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii – hramul sfântului locaș.

Se va merge, apoi, în procesiune la ”Fântâna de leac”, în pădurea de lângă mânăstire, unde va fi săvârșită slujba Aghiasmei, iar credincioșii prezenți vor primi apă sfințită.

Mânăstirea Nucet este ctitoria boierului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, datează din secolul al XIV-lea, iar, la inițiativa Mitropolitului Nifon, mănăstirea a cunoscut un amplu proces de restaurare și de consolidare, fiind sfințită în anul 2004.

Invităm credincioșii să ia parte la sfânta slujbă, începând cu ora 8.00.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie acest articol Oficial Media
Share