Senatorul Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița, a vorbit într-un interviu despre modul în care a reușit să salveze viața unui copil prin faptul că nu a abandonat viața de politician pe care o consideră de cele mai multe ori lipsită de satisfacții. Deși marea majoritate a oamenilor îi ”condamnă” pe guvernanți pentru neajunsurile în care trăiesc, există și partea bună a lucrurilor, a acelor politicieni care nu au uitat în primul rând să-și păstreze condiția umană și să fie puncte de sprijin pentru semenii lor.
”Când am decis să mă implic în politică am făcut-o pentru că mi-am dorit să schimb ceva, să sprijin mediul de afaceri, să fiu parte din schimbarea în bine. Deși politica are provocări, puține satisfacții și multe momente-limită, încă mai cred că pot face lucruri bune” a precizat Virgil Guran, vicepreședintele Senatului.
Extras din interviu:
”Am fost întrebat dacă am sacrificat ceva anume? Da, familia și liniștea. De ce continui? Pentru că nu sunt un laș, nu am renunțat niciodată când a fost greu”
Virgil Guran: Eu am început să mă opun sistemului prin patronat. Am văzut că nu merge cu patronatul și am zis intru în politică să schimb lucrurile, să ajut mediul de afaceri în primul rând, pentru că este clar, dacă ne dezvoltăm economic o să trăim bine în România. Și de asta am intrat în politică. Acum, tot sincer să fiu, speram să se poată schimba mai multe și inclusiv eu să schimb mai multe, dar încă sunt optimist.
Rep: Care este cea mai mare satisfacție pe care v-a adus-o politica?
Virgil Guran: În politică nu prea ai satisfacție, sincer să fiu. Dar în momentul în care am reușit să implementăm programul acesta cu Anghel Saligny și am văzut că dă roade, sau programul cu mâncarea în școli…și personal când am câștigat alegerile. Dar vreți să vă spun când a fost o satisfacție? Un copil care era pe moarte efectiv. Am reușit să intervin la Casa de Sănătate, să i se acorde bani, să meargă în Elveția, singurul loc unde putea să fie operat, cu riscuri mari..dar acea fetiță trăiește acum. Și când am văzut-o, chiar am avut o satisfacție și am zis că nu sunt degeaba în politică. Dacă nu eram să intervin, murea copilul. Am interpelat ca parlamentar Casa de Sănătate și i-am luat la întrebări de ce nu se dau bani, pentru că în România nu avea nicio șansă. Și nu mai spun în pandemie, cred că am salvat câțiva oameni lucrând la Guvern, pentru că nu mai aveau medicamente spitalele. Acelea erau satisfacții.
Rep: Ați sacrificat ceva pentru politică?
Virgil Guran: Da. Până acum am stat la partid să rezolv problemele și mi-am neglijat poate familia, în felul acesta. De multe ori n-am fost lângă copii când trebuia, sau lângă familie. De multe ori mi-am sacrificat și liniștea pentru că nu ai liniste aici. Mai ales că vedeți, un politician este atacat tot timpul, mai ales de când cu online-ul. Da, sunt anumite sacrificii. Bun, și vor spune unii, de ce nu te lași? Pentru că încă cred că mai pot să schimb câte ceva și mi s-ar părea o lașitate.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Municipiul Moreni si alte localități din Prahova au rămas fără apă potabilă. Ministerul Mediului știe problema dar nu ia nicio măsură
Dana Budeanu: Când vorbim despre violența împotriva femeilor minore și despre rețelele de prostituție din România?
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
SPIRITUALITATE
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Leacurile călugăriței Hildegard von Bingen. Cum a vindecat în mod miraculos o tumoare la gât
Medicul Vladimir Beliș: Secretele unui creier lucid la 93 de ani. E o greșeală să stai în fotoliu după pensionare
Omega 3 concentrate – suplimentul esențial pentru minte, inimă și articulații la orice vârstă
Carmen Holban, premiu de Excelență la Gala Farmaciștilor 2025
Carmen Holban, brevet de invenție pentru dezvoltarea unui produs cosmetic ecologic
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Vrei o meserie de viitor? Înscrie-te la Cursul Acreditat de Tehnician Electronist organizat de Profesional New Consult
Moreni, în continuare fără apă potabilă. Autoritățile aduc primele cantități de urgență și pregătesc intervenții suplimentare
Municipiul Moreni si alte localități din Prahova au rămas fără apă potabilă. Ministerul Mediului știe problema dar nu ia nicio măsură