05/12/2020

Virgil Guran: Guvernul liberal luptă pentru a salva sănătatea și viețile românilor, chiar dacă măsurile luate nu sunt populare

PSD și acoliții lor sunt capabili de orice, în tentativa disperată de a ajunge (din nou!) la putere! În cea mai gravă criză sanitară din istoria recentă, Guvernul liberal luptă pentru a salva sănătatea și viețile românilor, chiar dacă măsurile luate nu sunt populare.

Suspendarea activității în piețele agroalimentare închise este, mai nou, tema folosită de demagogii de stânga pentru a ataca Guvernul. Ce nu le spun politrucii de la PSD, PRO România sau PMP românilor este că situația e gravă iar răspândire necontrolată a virusului ar pune în pericol milioane de oameni.

Dimensiunea ticăloșiei politrucilor în cauză este demonstrată de faptul că, la doar câteva ore de la intrarea în vigoare a măsurilor de protecție anti-covid19, cele mai multe dinte piețele agroalimentare funcționează în condiții de siguranță!

Demagogia și dezinformarea promovate de PSD și acoliții lor, dovedind o iresponsabilitate inacceptabilă, au provocat panică, atât în rândul micilor producători agricoli, cât și al cetățenilor. După cum se vede, acolo unde administrațiile locale au înțeles importanța măsurilor luate de guvern, s-au găsit soluții pentru ca micii comercianți să își poată vinde produsele, iar populația să se poată aproviziona fără probleme.

La solicitarea Premierului, prefecții au analizat încă de duminică, împreună cu primarii de municipii și orașe, modalitățile prin care piețele agroalimentare să funcționeze fără a pune în pericol sănătatea oamenilor! Iar rezultatele se văd. În Dâmbovița, acolo unde administrațiile locale s-au implicat în rezolvarea problemei, au fost găsite soluții.
Prin măsurile adoptate, Guvernul PNL dovedește că pune mai presus sănătatea și viețile românilor, nu capitalul electoral!

Virgil Guran,

Președinte PNL Dâmbovița

Comunicat de presă

Distribuie acest articol Oficial Media
Share