„Publicarea în Monitorul Oficial al României a legii bugetului de stat pentru anul 2021 închide o etapă a dezbaterilor și a construirii modului de repartizare a finanțelor țării. Prin bugetul de stat, astăzi, dăm curs unei noi viziuni asupra modului de depășire a crizei economice și implicit și a celei sanitare.
Construit în condiții neprielnice, dar cu maximă responsabilitate, bugetul acestui an deschide calea investițiilor pentru a genera bunăstare.
În acest context, dincolo de afirmațiile neadevărate ale colegilor de pe scena politică, am avut și voi avea în permanență un dialog cu dâmbovițenii, cu autoritățile locale. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu peste 20 de primari din județul nostru pentru a putea identifica cele mai eficiente mijloace de finanțare a investițiilor necesare fiecărei comunități. Extinderea rețelelor de gaze, de apă, de canalizare, în cât mai multe comune dâmbovițene sunt repere fixe pe agenda mea.

Împreună cu aceștia am căutat cele mai bune soluții de finanțare pentru continuarea investițiilor, pentru că doar printr-o bună administrare a fondurilor publice putem genera plus valoare și bunăstare. Spun bună administrare pentru că într-o economie sănătoasă cantitatea banilor este aceeași, iar ceea ce contează este modul de repartizare a acestora. Guvernul actual nu tipărește bani pentru a da curs unor solicitări care nu vin dintr-o nevoie reală.
Toate întâlnirile mele cu reprezentanți ai instituțiilor publice, cu primari sau cu cetățeni ai județului, vor pleca întotdeauna de la această premisă: bunacredință și acțiunile oneste de sprijin ale proiectelor fiecărei comunități sunt fundamente ale încrederii.
Vreau să-i asigur pe dâmbovițeni că sunt alături de ei și că în partea a doua a fiecărei săptămâni, de joi până duminică, cel puțin o zi sau două, am fost și voi fi prezent în județ chiar dacă acest lucru pare să-i deranjeze pe adversarii mei politici care încearcă să acrediteze contrariul.”
Senator Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan