Pentru a dovedi această ipoteză, documentarul realizat de către americanul G. Edward Griffin, în 1974, prezintă mai multe cazuri de persoane bolnave de cancer care s-au vindecat după ce au urmat un tratament cu amigdalină, precum şi mărturii ale unor medici care au folosit această metodă pentru tratarea bolnavilor.
Companiile farmaceutice au blocat „elixirul”
Instituţiile medicale şi farmaceutice au numit filmul drept o fraudă şi o şarlatanie, dar, în ciuda acestui fapt, medicii au continuat să utilizeze noul „elixir”, dovedind utilitatea medicamentului. S-a trecut imediat la intimidarea curanţilor, s-au confiscat filme şi cărţi ce promovau noul leac şi chiar au fost arestate persoanele care organizau manifestaţii publice pentru promovarea miraculosului medicament. Acest tip de tratament a fost astfel abandonat de către majoritatea medicilor. Cu toate acestea, deşi în multe locuri este considerată o metodă neconvenţională, vindecarea cancerului cu vitamina B17 este posibilă în prezent în clinici din ţări precum Marea Britanie, Germania, Mexic sau Elveţia.
Descoperire veche de 5000 de ani
Potrivit documentarului, cancerul apare la persoanele cu deficit de amigdalină (vitamina B17), fiind asemănător, din acest punct de vedere, bolilor precum scorbutul (deficit de vitamia C), sau pellagra (deficit de vitamina B3). Vitamina B17 este o vitamină mai puţin cunoscută la ora actuală, însă ea a fost descoperită cu mai bine de 5000 de ani în urmă, fiind folosită de către egipteni şi de către locuitorii Chinei Antice, care au numit-o amigdalină deoarece era extrasă din migdalele amare. Elixirurile făcute pe baza amigdalinei erau consumate în special pentru menţinerea sănătăţii, fiind cunoscute efectele detoxifiante ale acesteia. Amigdalina a fost folosită ulterior de greci şi romani în scopuri terapeutice, iar în zilele noastre, unele triburi de indieni îşi prepară diverse băuturi din sâmburi de fructe care conţin amigdalină. Ca structură chimică, vitamina B17 este o combinaţie a două molecule de glucoză, una de benzaldehidă şi una de acid cianhidric, iar în reţetele medicale amigdalina e cunoscută sub numele de nitrilozidă. Vitamina poate fi folosită şi în scop terapeutic, nu doar profilactic.
Cum poate ajuta vitamina B17
Potrivit medicilor, carenţa de vitamină B17 poate cauza depresie şi insomnie, anorexie, oboseală şi uscarea pielii. De asemenea, excesul de vitamina B17 poate duce la intoxicaţii. Astfel, se recomandă folosirea acesteia în doze optime, de 50-100 de mg pe zi în cazul copiilor, 50-200 mg pentru adulţi şi între 1 şi 2 grame zilnic în cazul bolnavilor de cancer. În natură, vitamina B17 se găseşte în sâmburii de caise, cireşe, migdale, piersici, prune, în seminţele merelor, perelor şi gutuilor, în legume precum mazărea, fasolea, conopida, varza, broccoli, spanac, ceapă sau vinete. De asemenea, vitamina mai poate fi găsită în stare naturală în cereale, în scoarţa de mălin sau în frunze de gutui, prun, cais, cireş, vişin sau piersic. Sâmburii de caise conţin cea mai mare cantitate de amigdalină. Doza recomandată este de doar 8-9 sâmburi pe zi, deoarece, în cantitate mai mare pot deveni toxici pentru organism. Pe de altă parte, consumul de antibiotice, alcoolul şi cafeaua, reduc foarte mult acţiunile amigdalinei în organism.
Sursa: ziuanews.ro
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice