În perioada 10 – 11 august 2017, Ministrul Sănătății, Florian Bodog, și Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, au efectuat o vizită de lucru în Județul Dâmbovița.
Evenimentul a cuprins o vizită, în data de 10 august, la 3 unități spitalicești din județ și, respectiv, o întâlnire de lucru, în data de 11 august, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, la care a participat și Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița – reprezentată de Vicepreședinții Claudia Gilia și Alin Manole, parlamentari de Dâmbovița, echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, reprezentanți ai lumii medicale din întreg județul.
Vizita la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște s-a concentrat pe Unitatea de primiri urgențe (UPU – SMURD), Secțiile ATI, TI-NN, Cardiologie – USTACC și Blocul Operator din pavilionul central. În cadrul acestei vizite, s-a prezentat și propunerea de extindere și modernizare a Unității de primiri urgențe prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Domnul ministru a menționat disponibilitatea Ministerului Sănătății de a participa la dotarea acestei unități cu aparatură medicală și consumabile din fonduri externe, prin programele gestionate în cadrul ministerului.
Programul vizitei a continuat cu deplasarea la Secția Exterioară Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, unde Ministrul Sănătății a inspectat lucrările de reabilitare a secției și a analizat perspectivele acordării de noi finanțări pentru această secție, vizitarea Spitalului Orășenesc Pucioasa, unde au fost discutate aspecte cu privire la situația actuală și perspectivele acestei unități spitalicești, Sanatoriul Moroeni, unde domnul ministru a inspectat stadiul lucrărilor de reabilitare și modernizare a sediului central al acestei secții.
Pe parcursul vizitei, delegația ministerială a fost însoțită de vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia și Alin Manole, deputații Carmen Holban și Oana Vlăducă, subprefectul județului, Florina Mureșan, primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.
În cadrul întâlnirii din data de 11 august, de la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, au fost abordate următoarele teme de interes: posibilități de finanțare a dispozitivelor medicale necesare desfășurării actului medical, sumele de bani alocate pentru medicina de familie, contractul cadru cu casele de asigurări de sănătate pentru anul 2018, probleme întâmpinate de personalul medical în desfășurarea activității curente.
Florian Bodog, Ministrul Sănătății a afirmat: „Am fost plăcut impresionat de foarte multe lucruri pe care le-am văzut în sistemul de asistență medicală de la fiecare unitate spitalicească de la dumneavoastră din județ și vreau să vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră. (…) Meritul este al dumneavoastră, al celor care vă desfășurați activitatea aici, pentru că dumneavoastră sunteți cei care practic acordați îngrijiri, care puneți în practică ceea ce gândesc conducătorii județului. (…) Am fost în 3 unități medicale din județ – în cea mai reprezentativă, spitalul județean, în spitalul din Pucioasa și în sanatoriul de la Moroeni, care cred că poate fi o instituție de referință pentru tratamentul tuberculozei în România. Mă preocupă acest lucru, iar Ministerul Sănătății finanțează acest obiectiv.”
Domnul Marian Burcea, Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate: „Amândoi, și domnul ministru al sănătății și eu, venim de la clinică, de la spital, de la bolnavi, și sigur că nimic nu se poate face peste noapte. Știu că aveți foarte multe greutăți, am trecut și noi prin ele și, împreună cu domnul ministru, cu Guvernul României, punem la punct o legislație cât mai accesibilă. Am vizitat împreună cu domnul ministru și cu gazdele noastre spitalele despre care s-a vorbit. Pentru spitalul județean, domnul manager a făcut o analiză și vom găsi surse financiare începând cu septembrie 2017. Pentru dispozitivele medicale sunt liste pe care le-am preluat și le vom rezolva, cât se poate, imediat după rectificare.”
Domnul Adrian Țuțuianu, Ministrul Apărării Naționale a precizat: „Cel mai rău arată spitalul de la Pucioasa, de aceea am mers ieri acolo. La Moroeni, executăm niște lucrări într-o unitate care era cândva reprezentativă; vrem să facem acolo un centru regional sau național pentru bolile de plămâni. (…) Avem un proiect pentru UPU – încercăm să identificăm soluția de finanțare – bani europeni, bani de la minister, avem proiectul pregătit pentru secția de medicină nucleară.”
Comunicat de presă- Consiliul Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște: Lucrări majore de modernizare la Școala „Tudor Vladimirescu”
Aurelian Cotinescu: Moștenirea lui Ionel Brătianu ne arată că reformele nu sunt niciodată ușoare, dar sunt indispensabile
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara este prezentă la „Anuala Venețiană” prin expoziția „3D – Design, Dimension, Dialogue”