Vocea noastra oricum nu se va auzi

„De mult istoria însemna, în genere, un roman ale cărui personagii erau popoarele și șefii lor militari și politici.” (Grigore Moisil)

Articolul de față nu este destinat celor care nu vor să vadă. Impulsul care a declanșat transpunerea ideilor în planul acesta virtual l-a reprezentat vizualizarea unui scurt interviu acum puțin timp, în care se vorbea despre acordarea pensiei speciale înalților demnitari.

Grigore Moisil a afirmat în „Almanahul educației” (1969) că „De mult istoria însemna, în genere, un roman ale cărui personagii erau popoarele și șefii lor militari și politici.” Vă sună cunoscut? Se pare că acest principiu se aplică și în prezent, conform ideilor pe care le-am extras din interviul de care vă spuneam. Mai nou, pensia specială este un semn de respect pentru cei care vin în Parlament și care au o răspundere extraordinară (față de societate, ma gândesc). Tot în cadrul aceluiași interviu s-a discutat pe scurt despre faptul că egalitatea se atribuie pe baza funcției deținute.

Conform Constituției României, pe care membrii partidelor mă aștept să o cunoască, „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări (art 16, alin.1)”.  Asta în cazul în care sustínem argumentele morale precum echitate, justiție socială și egalitate. Dacă nu se respectă aceste principii, atunci reiese faptul că relațiile sunt caracterizate de modul în care puterea este exercitată. De aici rezultă că cel bogat care deține resurse poate controla pe cel sărac care, logic, nu deține resurse. În această direcție o răspundere deosebită reiese din modul de redistribuire a resurselor, iar cum statul de drept este un actor important în buna funcționare a societății, se pare că lui îi revine această sarcină.

Acum, de la căderea comunismului se tot redistribuie resursele, se implementează noi legislații, se modifică cele vechi și se pare că pe măsură ce timpul se scurge, sărăcia ne-ajunge (iată că am făcut și rimă). Acum problema nu este că avem parte de puțină sărăcie, pe ici, pe colo. Problema constă în faptul că sărăcia a devenit o stare generală, în care tot mai mulți cetățeni sunt antrenați cu sau fără voia lor. Pentru că este drept, sărăcia ține de cauze atât obiective, cât și subiective. Pe fondul lipsei locurilor de muncă, a oportunităților de dezvoltare, a nivelului scăzut de educație, tot mai mulți cetățeni decid să emigreze, lăsând în urmă o populație formată preponderent din vârstnici și persoane aflate în situație de sărăcie și excluziune socială. Raportul populație activă/inactivă este inegal în sensul negativ, numărul de persoane inactive crescând considerabil. Inconcordanța între cerințele economiei de piață și capacitățile indivizilor contribuie la perpetuarea stării de sărăcie și la accentuarea inegalităților sociale.

 Statul oricât încearcă prin sistemul de protecție socială să reducă numărul persoanelor vulnerabile, se pare că nu reușește.

Mă întreb  oare cum crede el că ar putea reuși dacă cheltuielile acordate protecției sociale sunt cele mai scăzute? Cum ar putea reuși o persoană să iasă din sărăcie cu banii puțini primiți de la stat, care abia îi ajung să trăiască de pe o zi pe alta. Cum ar putea acea persoană să fie motivată de cele 72 de ore de muncă în folosul comunității pe care TREBUIE să le desfășoare în condițiile în care este apt de muncă.

Deci, practic, nu primește nimic gratis de la stat.

Acum, nu știu dacă v-ați întrebat vreodată care sunt sarcinile pe care o persoană, beneficiară de venit minim garantat TREBUIE să le îndeplinească. Beneficiarii venitului minim garantat au obligația de a curăța spațiile publice (drumuri, parcuri). Mult prea rar le sunt oferite sarcini de curățenie în cadrul școlilor sau spitalelor. Aș vrea să vă întreb dacă…

Stiați că persoanele sărace sunt printre cele mai predispuse la atitudinile discriminatorii?

Stiați că printre cei care beneficiază de venit minim garantat sunt persoane care au terminat un liceu sau o facultate?

Știați că viitorul este atât de imprevizibil, încât oricare dintre noi ne-am putea afla la un moment dat în această postură?

Atunci ar trebui să luăm în considerare că dacă ultima variantă s-ar concretiza, am primi etichete de „asistați” sau „leneși.” Am fi priviți cu dispreț și ne-ar scădea stima de sine, ajungând cu minus. Cel mai probabil, conform teoriei etichetării (da, ea există), am ajunge să internalizăm etichetele primite și să ne comportăm ca atare. Am desfășura muncă în folosul comunității, iar după o perioadă îndelungată de timp condițiile de trai ar fi atât de grele, încât starea de sănătate s-ar deteriora. Banii pe care îi vom primi atunci de la stat vor fi priviți ca un instrument de manipulare al politicienilor, în campaniile electorale.

După o altă perioadă, din cauza condiției de sănătate nu  vom mai putea îndeplini obligația la stat. Dar nu este îngrijorare, există cursuri de recalificare  sau formare care oricum de cele mai multe ori nu ne vor ajuta să ne găsim un loc de muncă. În lipsa venitului, starea noastră de sănătate afectată în urmă cu ceva timp, se va agrava, motiv pentru care nu vom mai putea lucra. Unii dintre noi vor apela la consumul de alcool sau la un comportament deviant, pentru a uita/ieși din starea în care se află. Atunci vom fi numiți toți putori și paraziți ai societății. Vom ajunge să fim considerați răspunzători pentru starea de sărăcie, pentru lipsa accesului la educație, pentru economia deficitară, pentru conducerea defectuoasă a statului etc. Dacă răspunderea toată va fi așezată în mâinile noastre, atunci unde vor fi puterea și rolul statului? Nu ar însemna oare că indivizii vor deține puterea și nu invers? Dar, din nou, nu este îngrijorare. Vocea noastră oricum nu se va auzi și plus de asta, vom fi oricum protejați de lege de principiul solidarității sociale.

Într-o notă mai serioasă, din păcate, ce am scris mai sus este realitatea unui număr semnificativ de persoane care se confruntă zilnic cu o atitudine de blamare și discriminare din partea societății. Înainte de a discuta despre ce se vede la suprafață ar trebui să cunoaștem datele problemei.

A te informa cu privire la impactul, eficiența, consecințele politicilor sociale și a implementării lor se numește justiție, a închide ochii la toate aceste aspecte se numește ignoranță. Doar spun.

Roxana Iordache

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media