La Deva, va avea loc mâine, o masă rotundă și un workshop de lucru , în cadrul unui proiect european care vizează ”Sprijinirea sistemul de învățământ superior privind combaterea exodului absolvenților de studii superioare, prin creșterea capacității societății civile de a formula politici publice”
Acest proiect este derulat de către Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație și este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
Acesta se derulează în perioada iulie 2018- noiembrie 2019.
Obiectivul general al proiectului vizeaza îmbunătățirea procesului de elaborare participativă a politicilor publice în domeniul învățământului superior, pentru promovarea unor măsuri alternative de inserție/ocupare pe piața muncii în rândul studenților și a absolvenților de studii superioare.
Proiectul cuprinde urmatoarele activități: realizarea unei analize naționale privind cauzele exodului absolvenților de învățământ superior și fundamentarea dezbaterilor privind necesitatea formulării de politici publice în domeniul învățământului superior; pregătirea și desfășurarea sesiunilor de instruire a personalului din ONG cu scopul creșterii capacității de a formula politici publice alternative; pregătirea și desfășurarea sesiunilor de instruire a personalului din ONG în domeniul ”managementului strategice, realizarea unei caravane naționale sub forma unor evenimente de tip ”masă rotundă” cu aplicabilitate de workshop (8 evenimente regionale), în vederea elaborării a 2 politici publice ce vin în sprijinul dezvoltării facilităților necesare reducerii exodului de absolvenți ai învățământului superior.

Elaborarea a DOUĂ politici publice ce vin în spijinul dezvoltării facilităților necesare reducerii exodului de absolvenți ai învățământului superior; dezvoltarea unui sistem online de monitorizare și evaluare a politicilor publice, de consolidare a dialogului social și civic și de prevenție a exodului de absolvenți ai învățământului superior; dezvoltarea unui manual de bune practici ce va reprezenta un standard cu aplicabilitate in sectorul public si privat privind implementarea instrumentelor/ sistemelor dezvoltate prin proiect.
Grupul țintă vizat de proiect este compus din 144 de persoane, din care minim 35% vor fi de genul feminin. Grupul țintă este structurat după cum urmează: 50 reprezentanți ai organizatiilor non-guvernamentale (ONG), din care cel puțin 18 vor fi persoane de gen feminin: 40 reprezentanți ai Asociației Excelsior pentru Excelență în Educație; 10 reprezentanți ai ONG-urilor reprezentantive și relevante pentru domeniul proiectului; 10 reprezentanți ai partenerilor sociali reprezentantivi în domeniu, din care cel puțin 4 vor fi persoane de gen feminin;etc.
Reprezentanții CLUBULUI DE PRESĂ VALEA JIULUI vor fi prezenți la eveniment.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Protest cu 20.000 de oameni la București. ”Nu avem cu ce trăi! Jos Guvernul! Să vă fie rușine!”
Cum obțin instituțiile bani de la populație. Marketing pentru fericire
Analistul Adrian Negrescu: „Tot mai mulți oameni vor fi nevoiți să renunțe la locuințele lor”
Taxa pe proprietate poate fi considerată ABUZIVĂ? Ce răspunde avocatul Minoi Marian
Nu este reforma, este expropriere fiscală mascată!
SPIRITUALITATE
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
E timpul să arătăm solidaritate pentru un copil care are dreptul la viață!
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
Concursul Național de Interpretare Instrumentală SONOART și Masterclass de pian cu Sabina Oprea
Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, discuții privind proiectele județului și noile finanțări europene