Camera Deputaţilor a adoptat astăzi, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege USR PLUS care încurajează vaccinarea prin acordarea unei zile libere persoanelor care se vaccinează, respectiv părinţilor care îşi însoţesc copilul la vaccinare.
“Suntem astăzi, aici, datorită celor care s-au vaccinat şi eforturilor personalului medical, dar ieri s-au vaccinat cu prima doză doar 5900 de români, mult sub ritmul celorlalte ţări şi ritmul necesar pentru imunitatea de masă. Efortul celor care s-au vaccinat deja va putea fi răsplătit doar dacă ne asigurăm că nu mai închidem şcoli sau activităţi economice iar pentru asta este necesar să convingem mai mulţi dintre cei care nu s-au vaccinat încă să o facă. Doar dacă se vaccinează cât mai mulţi, efortul acesta colectiv nu se va întoarce din drum, vom ajunge să nu mai purtăm măşti la muncă, să nu ne temem că există riscul ca profesorii cu care interacţionează copiii la şcoală sau medicii cu care interacţionează cei bolnavi să nu se fi vaccinat şi pentru asta măsurile de încurajare cred că sunt mai indicate decât cele restrictive.
Deşi avem rezultate excelente în disponibilitatea vaccinului, trebuie să acţionăm pentru a reactiva interesul românilor pentru vaccinare şi doar încurajările verbale nu mai sunt suficiente din păcate.
Cred că este necesară continuarea campaniei de vaccinare şi pentru copii, dar, în acelaşi timp, nu putem ignora temerile şi semnele de întrebare ale părinţilor. De aceea, legea adoptată astăzi prevede dreptul unei zile libere pentru a însoţi copilul la vaccin, fie că e la medicul de familie, fie la centrul de vaccinare sau la vaccinarea în unitatea şcolară. Credem că părinţii au acest drept şi era nevoie să asigurăm cadrul legislativ corespunzător. În ceea ce-i priveşte pe angajaţi şi angajatori, legea adoptată vine să ofere două variante: fie angajatorii organizează propriile centre de vaccinare, în varianta deja disponibilă de colaborare cu Direcţiile de Sănătate Publică, fie angajaţii beneficiază de o zi liberă pentru a putea merge să fie vaccinaţi în altă parte.
Chiar dacă în acest moment suntem într-o situaţie aparent bună, dacă ne uităm la ţările care au avut o rată de vaccinare mai mare observăm că revin treptat la unele restricţii, cum a fost cazul în Israel sau Singapore. Faptul că noi, acum, ne bucurăm de relaxarea măsurilor şi de un set de libertăţi nu înseamnă că nu este de datoria noastră să ne asigurăm că ceea ce facem astăzi nu creşte riscul unor noi restricţii în toamnă”, declară deputata USR PLUS, Oana Ţoiu, coiniţiator al legii şi preşedinta Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor.
“Românii nu mai merg să fie vaccinaţi. Dacă în aprilie-mai aveam 80.000 de oameni care erau vaccinaţi în fiecare zi, ritmul a scăzut vertiginos şi am ajuns în 6 iunie să fie 60.000 de oameni vaccinaţi, în 12 iunie – 40.000 de oameni vaccinaţi, în 20 iunie – 20.000 de oameni vaccinaţi, din care doar 6.000 cu prima doză. Românii se numără printre cei mai sceptici din Europa când vine vorba de procesul de vaccinare, după cum arată sondajele făcute în ultimele luni. Am ajuns în situaţia ciudată în care Guvernul trebuie să micşoreze numărul de vaccinuri comandate şi, mai rău, riscăm să avem vaccinuri care expiră pentru că nu au fost folosite.
Lucrurile acestea vor avea consecinţe foarte grave pentru România. Un val IV în toamnă înseamnă creşterea numărului de cazuri, paturi pline la ATI, noi restricţii asupra economiei şi, mai rău de atât, înseamnă mulţi români decedaţi şi multă suferinţă.
Avem nevoie de măsuri clare prin care să încurajăm oamenii să se vaccineze, iar legea votată astăzi aduce astfel de măsuri”, declară deputatul USR PLUS, Radu Molnar, coiniţiator al proiectului de lege.
“Cifrele ne spun că vaccinarea are, practic, o eficienţă de aproape 100% în a preveni formele severe de COVID-19 şi decesul. Orice semnal pe care noi îl dăm poate determina persoane care astăzi ezită să meargă să se vaccineze. O sută, o mie, zece mii poate, tot atâtea vieţi salvate”, precizează medicul şi deputatul USR PLUS, Adrian Wiener, vicepreşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie.
USR PLUS a depus proiectul de susţinere a vaccinării cetăţenilor ca principală măsură de protejare şi stopare a răspândirii virusului SARS-CoV-2 încă de la mijlocul lunii aprilie, după consultarea specialiştilor, dar şi a antreprenorilor.
În forma adoptată de Parlament, se va acorda:
– câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, acolo unde angajatorul nu organizează vaccinarea la locul de muncă;
– câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor.
De asemenea, va beneficia de o zi liberă şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi, pentru a le putea însoţi la vaccin.
Înainte de a fi votată în plenul Camerei Deputaţilor, iniţiativa legislativă a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social, Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi de la Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi a Senatului. Iniţiativa a primit raport de admitere cu amendamente, în unanimitate, în Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială, comisia de fond din Senatul României şi raport de admitere cu amendamente, în Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor. De asemenea, Guvernul României, prin punctul de vedere transmis, a susţinut adoptarea acestei iniţiative.
Ziua liberă se va acorda pe baza adeverinţei de vaccinare şi va intra în vigoare după promulgarea de către Preşedinte.
Deputat USR
Oana Ţoiu
29 iunie 2021
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat Aurelian Cotinescu: ”Moțiunea AUR, SOS și POT a fost doar o încercare disperată de a arunca România în incertitudine”
Investiție în educație și eficiență energetică: Grădinița nr. 3 din Târgoviște va fi redeschisă în această toamnă
Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025