30/07/2021

Klaus Iohannis a salutat preluarea mandatelor de către noii ambasadori străini

Primirea de către Preşedintele României, Klaus Iohannis, a unor ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare

Preşedintele României, Klaus Iohannis, i-a primit marţi, 29 iunie 2021, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul agreat al Republicii Islamice Iran, Sayed Hossein Sadat Meidani, ambasadorul agreat al Regatului Arabiei Saudite, Mohammed Abdulghani Mohammed Khayat, şi ambasadorul agreat al Republicii Federale Nigeria, Safiya Ahmad Nuhu.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat preluarea mandatelor de către noii ambasadori, urându-le succes şi asigurându-i de sprijinul autorităţilor române în activitatea lor.

În cursul întrevederii cu ambasadorul Republicii Islamice Iran, Sayed Hossein Sadat Meidani, Preşedintele României a subliniat importanţa continuării negocierilor diplomatice de la Viena, în vederea menţinerii viabilităţii Planului Comun de Acţiune Cuprinzător (JCPOA) şi a exprimat speranţa finalizării cu succes a negocierilor.

Ambasadorul Republicii Islamice Iran a evidenţiat istoricul îndelungat al relaţiilor bilaterale şi a evocat celebrarea, anul viitor, a 120 de ani de la stabilirea misiunilor diplomatice între cele două ţări. Totodată, a exprimat dorinţa de dezvoltare a relaţiilor economice, în special în domeniul energetic, petrochimic, transport, sanitar.

Cu prilejul întrevederii cu ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, Mohammed Abdulghani Mohammed Khayat, Preşedintele României a reconfirmat dorinţa de aprofundare şi extindere a dialogului politico-diplomatic bilateral şi a relaţiilor sectoriale, în baza cooperării dintre cele două ţări.

Ambasadorul Regatului Arabiei Saudite a arătat că, în timpul mandatului său, va urmări aprofundarea cooperării româno-saudite, în special pe palierele economic şi politic.

În cadrul întrevederii cu ambasadorul Republicii Federale Nigeria, Safiya Ahmad Nuhu, Preşedintele României a exprimat deschiderea părţii române pentru aprofundarea şi consolidarea relaţiilor bilaterale.

Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat colaborarea existentă în prezent în domeniul educaţiei, cu perspectiva ca aceasta să se extindă în viitor.

Ambasadorul Republicii Federale Nigeria a subliniat preocuparea ţării sale pentru identificarea de noi proiecte de colaborare în domenii de interes comun, precum şi pentru promovarea şi continuarea dezvoltării relaţiilor bilaterale, cu accent pe cooperarea în domeniul cultural, educaţie, IT&C, tehnologie, precum şi în domeniul militar.

Departamentul Comunicare Publică – Administraţia Prezidenţială

Distribuie acest articol Oficial Media
Share