Sub auspiciile Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC), Universitatea de Vest din Timișoara a organizat, în perioada 30 mai – 3 iunie 2022, un nou program de studii postuniversitare din seria “Diplomatic skills for CSDP Missions”.
Cursurile pilot “Diplomatic skills for CSDP Missions” (Timișoara, iunie 2021) si Advanced Diplomatic Skills for CSDP Missions (Bruxelles, octombrie 2021), organizate de UVT sub egida ESDC, au fost evaluate de Bordul Academic Executiv si apoi validate de Comitetul de Conducere al ESDC (Steering committee – alcătuit din reprezentanți oficiali ai tuturor statelor membre ale UE). În urma acestei evaluări, ambele cursuri oferite de UVT au dobândit statut de cursuri permanente asumate de ESDC, diplomele obținute fiind astfel oficial recunoscute de toate statele membre.
Pe langa participanții din statele membre ale UE, ediția desfășurată în această săptămână a fost deschisă și pentru participanți din statele membre ale Parteneriatului Estic al UE. Prin intermediul punctelor de contact oficial din aceste state, la curs s-au înscris 45 de participanți. Aceștia sunt în general persoane cu preocupari profesionale și / sau academice din domenii aparținând politicii externe și politicii comune de apărare și securitate a UE.
Alături de specialiști din UVT, cursul a beneficiat de intervenția susținută de expertiză a unor specialiști internaționali de prim rang, precum: Commander s.g. Kurt Engelen, Professor Iulian Chifu , Ambassador Cornel Feruta, Professor Alina Bârgăoanu, Professor Bart Dessein, Professor Mihai Răzvan Ungureanu, Ambassador Johan Verbeke, Professor Liliana Popescu.
În ultima zi a desfășurării programului, cursanților le-au fost înmânate diplomele de absolvire a cursului, un prilej foarte bun pentru evaluarea și prognozarea unor noi etape de studii și de dezvoltare a competențelor prin viitoare programe de pregătire organizate de către UVT sub auspiciile Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC).
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Universitatea de Vest din Timișoara este un partener activ al Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC) al UE, iar programele noastre sunt deosebit de bine apreciate și devin tot mai atractive pentru cursanți din spațiul UE și din statele membre ale Parteneriatului Estic al UE. Mai ales acum, când întregul sistem al relațiilor internaționale este bulversat de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, studiile de securitate oferite de UVT și programele pe care le avansăm în parteneriat cu ESDC, pentru dezvoltarea culturii de securitate, devin foarte solicitate și au un rol esențial pentru buna pregătire și cariera viitoare a cursanților noștri, proveniți din întreaga sferă a ocupațiilor specifice lumii relațiilor diplomatice și de securitate.”
Coordonatorul programului, prof.univ.dr. Silviu Rogobete (UVT): „Această ediție a cursului „Diplomatic skills for CSDP Missions” a reunit 47 de participanți din 15 state ale UE și ale Parteneriatului Estic și un număr important de specialiști de cel mai înalt rang. M-am bucurat mult sa văd interacțiunea lor excepțională, relațiile construite, care vor merge dincolo de acest curs, precum și calitatea înaltă a discuțiilor și a cursurilor oferite. A fost o onoare să pot lucra împreună cu colegii din UVT și de la ESDC, pentru a oferi acest program, ce devine de la an an tot mai atractiv. Mulțumesc tuturor celor implicați, cu o mențiune specială a lui George Panfil, responsabilul ESDC pentru acest curs.”
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului