ZIUA PORTILOR DESCHISE PE ȘANTIERUL ARHEOLOGIC GEANGOEȘTI – HULĂ (com. Dragomirești, jud. Dîmbovița)
Ziua portilor deschise pe șantierul arheologic Geangoești – Hulă, a debutat azi, 23 octombrie 2017, cu participarea comunităţii locale, formată din elevii Şcolii Gimnaziale Dragomireşti, localnici şi reprezentaţi ai Primăriei Dragomireşti, Căminului Cultural din localitate şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură, potrivit unui comunicat de presă.

Deşi vremea a fost nefavorabilă, participanţii veniţi în număr mare, au fost interesaţi atât de istoria aşezărilor străvechi, dar mai ales de descoperirile arheologice numeroase, realizate anul acesta de specialiştii Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească“ Târgoviște: expert arheolog dr. Ana Ilie, dr. Ovidiu Cîrstina, muzeograf Mihai Năstase.
Printre descoperiri, se numeră figurine şi fragmente de figurine antropomorfe şi zoomorfe, unelte din piatră cioplită şi şlefuită, instrumentar folosit în meşteşugul ţesutului, creuzete, obiecte de podoabă, fragmente de ceramică pictată etc., care au stârnit curiozitatea şi imaginaţia participanţilor la eveniment.
Şi în zilele următoare, 24 şi 25 octombrie, sunt aşteptaţi pe șantierul arheologic Geangoești – Hulă, toţi cei care sunt pasionaţi de arheologie, istorie şi patrimoniu.
Activitatea se desfășoară cu susținerea Primăriei Dragomirești, Centrului de Cultură Dragomirești, Școlii Gimnaziale Râncaciov, Școlii Gimnaziale Dragomirești. Informații suplimetare despre eveniment: Tel: 0245.613.946; www.muzee-dambovitene.ro


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan