Aseară de la ora 22.00 în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra Târgoviște a avut loc spectacolul ”1969: Odisee spațială? Ciudățenie!” în regia Yu Murai, KPR Theatre din Japonia.
Sala a fost neîncăpătoare pentru a patra zi de festival Babel. Japonezii ne-au arătat un alt fel de teatru, unul în care mișcarea și repetiția au fost elemente cheie. Aflați pentru prima dată în România, trupa a declarat că cel mai important lucru pentru ei în mesajul pe care îl au către public este impactul limbajului. Și cum anul acesta tema festivalului a fost GESTUL, artiștii s-au potrivit de minune în peisajul Babel.
Regia îi aparține lui YU Murai care a spus în prezentarea spectacolului, că ”în domeniul artelor, teatrul reprezintă spectacolul corpurilor”. Publicul acestui spectacol va trăi o expansiune a acestui univers văzând cum corpurile actorilor se descompun printr-o repetiție de reprimare și eliberare, precum lumina unei stele ce s-a stins ajunge la noi milioane de ani lumină mai târziu, a mai explicat regizorul.
Cunoscut pentru spectacolele sale foarte energetice, suprarealiste și evocative, Kaimaku Pennant Race, artist al trupei, a spus că această producție este special concepută pentru un public străin.
Și dacă ați urmărit imaginile video sau ați fost în sală, ați înțeles că spectatorii au trăit aseară un alt gen de expresie vizuală, odată cu spectacolul invitaților din Japonia. Și mai mult de atât, invitații au fost rugați să arate unde este Sudul, în limba română, chiar dacă cel întrebat era un mexican, german, finlandez, coreean…:) Actorii reușind încă de la început să creeze o conexiune cu publicul român, prin expresiile folosite în limba noastră.
Cine nu-și dorește să fie întâmpinat de un japonez cu un ”Bună seara” și ”Mulțumesc”?!
Ni se poate întâmpla! Doar la Festivalul BABEL!
Ne vedem din nou și astăzi!
Varianta in ENGLEZA, AICI
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan