Luna Pădurii este un bun prilej să recunoaștem beneficiile ei pentru mediul înconjurător și să acționăm în spiritul protejării acesteia

La început de Lună a Pădurilor, vă urez și ne urez nouă românilor și țării noastre: ca suprafața pădurilor din România să crească, mai ales în zonele în care nu avem suficiente!
Acest eveniment se desfășoară în fiecare an între 15 martie – 15 aprilie și are în prim plan evidențierea rolului și importanței pădurii în menținerea echilibrului în natură. În această perioadă, pe 21 martie, este sărbătorită și  Ziua Internațională a pădurilor.  Cunoscut la început ca „Sărbătoarea sădirii arborelui”, evenimentul își are rădăcinile în Statele Unite ale Americii. Inițiat în 1872, evenimentul a venit ca răspuns la nevoia de protejare a pădurilor grav afectate de o exploatare masivă în acea perioadă. A debutat cu o acțiune de mobilizare a populației pentru plantarea de arbori în locurile cele mai afectate de despăduririle apărute ca efect al luptei pentru colonizarea Vestului american. În România, acest eveniment a fost introdus 30 de ani mai târziu, în 1902,  de către Spiru Haret,  care pe atunci era ministrul Cultelor și Instrucției Publice.

În acest an, prin cele două campanii de împădurire din primăvară și toamnă, o suprafață de aproape 24.000 de hectare, aflate atât în fond forestier de stat, cât și în fond forestier privat, va beneficia de regenerări. În ceea ce privește acțiunile de împădurire din acest an, acestea vor viza 7692 de hectare, din care peste 4700 de hectare aflate în fond forestier de stat și peste 2850 aflate de hectare în fond forestier privat. Pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale si artificiale, care se vor executa în 2022, Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva va efectua în fondul forestier proprietate publică a statului și lucrări de completare a plantațiilor înființate în anii anteriori, precum și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de diverși factori dăunători (seceta, incendii, etc.). Completările însumează 2756 hectare, din care 1735 hectare vor fi în fond forestier de stat și alte 983 hectare în fond forestier privat. De asemenea, 26 hectare vor beneficia de reconstrucție ecologică prin fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu, care vor putea fi accesate de consiliile județene. De refacerea în urma calamităților vor beneficia pe parcursul anului 2022, 531 de hectare de pădure, dintre care 329 de hectare se află în fond forestier de stat și 143 de hectare în fond forestier privat. Alte 56 hectare de teren vor fi reconstruite ecologic prin intermediul Gărzilor Forestiere, în timp ce 4 hectare vor beneficia de reconstrucție ecologică prin intermediul consiliilor județene, cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu. Totodată, o suprafață de 10 hectare va fi împădurită conform art.30, alin. 1 din Codul Silvic, care stipulează că lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă. Legat de regenerările naturale, acestea vor fi realizate pe o suprafață de  peste 12.900 hectare.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va beneficia de sume consistente pentru împăduriri și prin Planul Național de Redresare și Reziliență: ”Luna Pădurii este un bun prilej să recunoaștem beneficiile pădurii pentru mediul înconjurător și să acționăm în spiritul protejării acesteia. Așa cum știm, România a făcut paşi foarte importanţi în stoparea delictelor silvice, iar ritmul în care exploatăm trebuie susţinut de cel în care plantăm, replantăm şi regenerăm pădurea. Ambele acţiuni merg în paralel, dar balanţa trebuie să încline întotdeauna în favoarea regenerărilor. Trebuie să creştem suprafaţa împădurită, iar în acest scop ne ajută componenta “Păduri şi protecţia biodiversităţii” din PNRR, cu un buget de 1,173 miliarde euro. Investiţiile includ cel mai amplu program de împăduriri, prin care vor fi plantate peste 56.700 de hectare de pădure, cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi cel puţin 3.150.000 mp suprafeţe noi de păduri urbane, în conformitate cu cerinţele legale stabilite în Strategia Naţională Forestieră 2020 – 2030”,  a declarat ministrul Mediului,  Barna Tánczos.

Uniunea Europeană vrea ca până în 2030 circa 3 miliarde de arbori să fie plantați peste tot, în Europa. Este un plan la care România are o șansă reală să contribuie, mai ales că există deja alocate sute de milioane de euro pentru ca acest lucru să devină un fapt. Avem în acest an oportunitatea uriașă de a racorda Viziunea pentru viitorul pădurilor românești la Strategiile Europene, putem repara ce a fost distrus, proteja ce este valoros și utiliza cu bun simț,  acest patrimoniu natural.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share