Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Comori inestimabile păstrate peste veacuri în SLATINIOARA PETROȘANIULUI

Glasul străbunilor dăinuie peste timp: ”Opinca-i talpa țării/ Hai, să nu o dăm uitării”

Așa spunea bunica Măria Mălinesc, cea care-i îndruma pe cei dragi să poarte straiele populare, zi de zi, că sunt reprezentative pentru poporul și pentru țăranul român.

Obiceiuri vechi şi datini ţinem aşa cum le-am moştenit din străbuni. Obiceiuri vechi din moşi strămoşi,cu jocuri şi urături, în portul nostru popular, un folclor pur românesc, specific strămoşilor daci din Carpaţi. Însă, prin portul nostru din popor şi prin obiceiuri moştenite din trecut,naţia noastră română, face ca acestea, pe pământ… veşnic să rămână…

Chiar dacă, în ziua de azi, tradițiile și obiceiurile pe care străbunii noștri le respectau cu strictețe au cam fost date uitării, există câteva locuri pe meleagurile noastre în care, urme ale vieții tradiționale românești, în cel mai curat stil, sunt păstrate cu sfințenie, ca un testament pentru secolele ce vor veni.

Un astfel de loc este VALEA JIULUI, iar aici se organizează tradiționalele nedei.

Comunitatea din SLĂTINIOARA Petroșaniului a fost, din nou, în sărbătoare, duminică 3 iulie. Au fost din nou la oale bărbații, momărlanii adevărați, care au gătit bucate tradiționale, varză, tocană de oaie și păsat. Masa a fost binecuvântată de preoții locului, iar atmosfera a fost întreținută de membrii Ansambului Jienii Petroșaniului, coordonați de Rafila Drăgănescu, artiști amatori, dar care duc mai departe cântecele locului și care, au oferit momente artistice veritabile, cântece și dansuri tradiționale, jiene. La vechea școală, din cătunul Slătinioarei, Lucreția Mălinesc și Petru Gălățan, urmașii vrednicei momârlance Maria, un om respectat și apreciat în comunitatea sa, au adunat și expus obiecte vechi, care sunt o adevărată comoară, ce reprezintă identitatea neamului românesc. Iar acasă, în vechea colibă țărănească, mii de obiecte s-au transformat într-un veritabil tezaur – Muzeul Momârlanului. Trebuie să trăim această simbioză între sacru şi profan, între cult şi cultură.

Prin redescoperirea datinilor, tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti ni se arată că omul are o chemare sacră. Interesul oamenilor s-a îndreptat în ultimii ani spre obiceiurile folclorice. Fenomenul acesta se datorează încărcăturii valorice pe care le au obiceiurile, precum si interesului omului pentru ele. Obiceiurile sunt, fără îndoială, pitorești manifestări folclorice, mari spectacole. Ele cuprind semnificații profunde asupra omului și relațiilor lui cu natura, cu lumea înconjuratoare. Astfel, obiceiurile prezintă viața socială, diverse aspecte ale rînduielii ei, ele dezvăluie toate calitățile și defectele unei națiuni datorită caracterului sau conservator și datorită posibilităților de adaptare la diferite vitregii ale vremii. În cultura românească obiceiurile, în totalitatea lor, cele pe care folcloriștii le-au numit calendaristice sau de peste an, împreună cu cele ale vieții de familie forrmează un sistem interrelațional, un sistem corelat cu viața omului. Sistemul este corelat la normele care organizează această viață la regulile de conviețuire socială, la regulile după care, omul își organizează, prin munca, raporturile lui cu natura. Acest sistem de reguli asigură buna rânduire a societății. Obiceiurile vechi, tradiționale, formează un mecanism activ al vieții sociale, un mecanism creator și păstrator de ordine, un mecanism creator de cultură. Izvorâte din experienţă şi înţelepciune de viaţă, din bucurie şi din durere, din năzuinţele şi dorurile românului, din setea de linişte sau din dragostea pentru frumos, elementele de cultură şi tradiţiile populare, creează și acumm, punţi de legătură între generaţii.

Tradiţiile, obiceiurile, portul popular, folclorul și gastronomia locală, sunt comori inestimabile care definesc un popor, făcându-l unic, statornic, nemuritor….