Consiliul Județean Hunedoara s-a întrunit, astăzi, în ședință extraordinară și a aprobat depunerea proiectului „Îmbunătățirea transportului elevilor cu autovehicule mai puțin poluante în județul Hunedoara”, prin care se vor achiziționa cele 10 microbuze electrice.
Criteriul care a stat la baza desemnării primăriilor din județul Hunedoara, care vor primi aceste microbuze, este numărul de elevi de pe teritoriul unității administrativ-teritoriale care necesită transport la și de la școală.
Astfel, prin proiect va fi repartizat câte un microbuz primăriilor: Petroșani, Hunedoara, Brad, Simeria, Lăpugiu de Jos, Vulcan, Hațeg, Geoagiu, Uricani, dar și Centrului de Pedagogie Curativă Simeria, care se află în responsabilitatea UAT Județul Hunedoara.
Aceste zece microbuze vin în completarea primei tranșe de 23 de microbuze electrice alocate prin proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Prin acest din urmă program, au prioritate primăriile din mediul rural. După ce fiecare primărie din județ va primi câte un microbuz, desigur că, acolo unde este cerere mai mare, vom face alocări suplimentare.
Susținerea educației și îmbunătățirea condițiilor de transport ale elevilor sunt deosebit de importante în contextul actual, iar existența mai multor surse de finanțare ne este de mare ajutor în implementarea proiectelor de transport verde pentru elevii noștri.
Administrația Fondului de Mediu derulează un program la nivel național care prevede îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii cu efect de seră, prin utilizarea transportului elevilor cu autovehicule mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat (GNC). Finanțarea este asigurată din veniturile încasate de Fondul de Mediu, realizate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista