A debutat Programul Județean de Dezvoltare Locală
Primele 30 de contracte de finanțare de lucrări pentru 21 de unități administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița au fost semnate astăzi
Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) își face debutul, a anunțat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, în cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, 25 iunie 2021, la sediul instituției.
Urmând a se desfășura în perioada 2021 – 2024, PJDL, coordonat și implementat de Consiliul Județean Dâmbovița în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale, a făcut astăzi primul său pas, prin semnarea a 30 de contracte de finanțare de către președintele Corneliu Ștefan și primarii comunelor în care urmează să se realizeze proiectele aprobate.
Proiectele depuse de primării se ridică la valoarea totală de 65.218.284 lei. Din această sumă, contribuția financiară a Consiliului Județean Dâmbovița este de 29.094.470 lei, restul de 36.123.813 lei reprezentând cofinanțare din partea administrațiilor locale.
Cele 21 unități administrativ-teritoriale care, de astăzi, vor beneficia de banii alocați prin PJDL sunt: Aninoasa, Bucșani, Comișani, Dobra, Doicești, Dragodana, Dragomirești, Hulubești, Lucieni, Ludești, Mănești, Moțăieni, Potlogi, Pucioasa, Raciu, Runcu, Șotânga, Tătărani, Ulmi, Vârfuri și Voinești.
GALERIE FOTO: https://www.facebook.com/media/set?vanity=189621847716212&set=a.4415058481839173
În cadrul acestui complex program se vor realiza investiții care se adresează nevoilor comunităților locale solicitante, proiectele ale căror contracte de finanțare au fost încheiate astăzi aparținând următoarelor categorii: proiecte de reabilitare, modernizare și întreținere de drumuri – 17, proiecte ce vizează construcția de baze sportive și amenajarea de terenuri de sport – 3, proiecte ce au ca obiectiv general construirea de dispensare medicale – 2, proiecte care au în vedere amenajarea de sisteme de colectare a apei pluviale – 2, proiecte de apă-canal – 1, proiecte pentru construirea de poduri, reabilitarea de centre civice și revitalizarea cinematografelor – 3.
Președintele Corneliu Ștefan: „Comunitățile locale au nevoie de sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, iar eu sunt pregătit să vin în ajutorul tuturor primarilor. Aceste prime contracte, semnate astăzi, sunt doar începutul. PJDL este un program care, odată pus în mișcare, va schimba în totalitate fața județului nostru.”
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice