În această perioadă de pandemie pe care o traversăm cu toţii procesul educaţional se desfăşoară on-line şi presupune atât existenţa unor condiţii tehnice minimale, cât şi necesitatea unui dispozitiv electronic adecvat, laptop, tabletă sau smartphone. Toţi elevii au obligaţia de a participa la cursurile on-line, dar nu toţi elevii îşi pot permite achiziţionarea unui asemenea dispozitiv. În aceste condiţii, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Gurie, Episcopia Devei şi Hunedoarei vine în întâmpinarea acelor elevi care se află în faţa unor examene importante din viaţa lor, fiind elevi în clase terminale, respectiv clasa a VIII-a şi clasa a XII-a, dar care nu au posibiltăţi materiale pentru a-şi achiziţiona dispozitivul electronic necesar pentru a participa la cursurile şcolare on-line.

Prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, cu implicarea domnului inspector şcolar general Ilie Pârvan, a doamnei inspector general adjunct Lavinia Ilina şi a inspectorului şcolar pentru disciplina religie, părintele profesor Gabriel Basa, dar şi cu implicarea tuturor directorilor de şcoală din judeţul Hunedoara, s-a definitivat şi s-a transmis Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul din cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei o listă a elevilor din tot cuprinsul judeţului, aflaţi în clasele a VIII-a şi a XII-a, care se găsesc în situaţii defavorizate şi în condiţii materiale precare. Episcopia Devei şi Hunedoarei a achiziţionat 250 de tablete educaţionale în valoare de 100.000 lei, acestea urmând a fi donate în zilele următoare tuturor acestor elevi.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului