În ședința de guvrn de astăzi au fost aprobate două acte normative importante, care vizează posibilitatea continuării activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare și pentru părinții aflați în concediu de creștere a copilului.
”În legătură cu primul proiect, şi anume de posibilitatea continuării activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, vorbim despre persoanele care odată ce au îndeplinit vârsta de pensionare pot să opteze, la cerere, să lucreze până la vârsta de 70 de ani. Vorbim, așadar, de o opțiune, de un drept, şi în niciun caz de o obligație şi acest drept ține de dreptul salariatului de a munci. Persoanele îşi pot prelungi activitatea până la 70 de ani, atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat. De asemenea, au posibilitatea să revină asupra acestei opțiuni de a munci şi să se întoarcă la pensie înainte de vârsta de 70 de ani, iar anii munciţi în plus de persoanele care optează pentru continuarea activităţii conduc la recalcularea pensiei în sistemul public de pensii. De asemenea, aş dori să menționez câteva detalii ale acestui proiect. Un salariat care ajunge la vârsta legală de pensionare şi doreşte să muncească mai departe, depune o cerere în sensul acesta şi această cerere este practic suficientă pentru a-şi putea continua activitatea. Pentru sectorul public există niște reglementări specifice, şi anume: în momentul în care o persoană optează pentru prelungirea activităţii, atunci, dacă îndeplinește condiţiile de pensionare se suspendă dreptul la pensie. Opțiunea continuării activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare are drept consecință, așadar, suspendarea pensiei şi cei care cumulează în momentul de faţă pensie cu salariu la stat au obligația ca, în 30 de zile de la publicarea acestui act normativ, să-şi exprime această opțiune. Evident că angajatorii trebuie să-i informeze pe cei care în momentul de faţă se află în situație de cumul pensie-salariu, iar dacă nu fac lucrul acesta vor suporta consecințe sub formă de amendă. În același timp, proiectul de lege reglementează și situația persoanelor care au calitatea de pensionar în momentul de față și care pot să opteze să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani. În legătură cu acest proiect de lege există câteva excepții, care pleacă în special de la condiția de constituționalitate, pentru că ne dorim un act normativ constituțional, și anume: persoanele care sunt alese în funcții publice sau cele care au durata mandatului definită de Constituție, având practic un drept constituțional, sunt exceptate de la aplicarea acestei prevederi legislative; de asemenea, sunt exceptate persoanele care încasează în momentul de față venituri sub formă de drepturi de autor și drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate, asistenții maternali, asistenții personali și îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române. Proiectul de lege, de asemenea, reglementează, tot din perspectiva respectării Constituției, și situația persoanelor care în momentul de față se află într-un mandat definit de lege, pentru că un mandat definit de lege, aflat în desfășurare, nu poate să fie suspendat printr-un act normativ complementar. Aș dori să mai menționez aici că în momentul de față în sistemul public există aproximativ 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul, în condițiile în care, iarăși o cifră foarte importantă, avem aproximativ 102.000 de persoane peste 65 de ani care în momentul de față au optat să cumuleze pensia cu salariul, atât în sistemul public, cât și în sistemul privat. Așadar, este evidentă dorința de prelungire a perioadei active pentru persoanele care lucrează și în sistemul public, și în sistemul privat.

Al doilea proiect care cuprinde, de asemenea, o măsură activă de stimulare a activității profesionale ține de creșterea stimulentului de reinserție de care beneficiază în momentul de față părinții aflați în concediu de creștere a copilului. După cum bine cunoașteți, în momentul de față, dacă se întorc la muncă înainte de îndeplinirea perioadei de doi ani de zile, primesc un stimulent de 650 de lei pentru încă un an. Noi considerăm că o măsură de suplimentare a veniturilor, de scădere a riscului deprofesionalizării părintelui şi, de asemenea, de susținere a angajatorului cu forță de muncă ar fi acoperită de o creștere a stimulentului de reinserție la 1.500 de lei, care să fie acordat mamelor sau părinților care se întorc la muncă până la împlinirea vârstei de șase luni a copilului pe toată durata în care ar fi beneficiat de concediu pentru creșterea copilului. Vorbim în acelaşi timp şi de o măsură care aduce şi un sprijin la bugetul statului, întrucât orice creștere a ocupării în sistemul economic românesc, practic are un impact pozitiv asupra economiei” a ținut să declare ministrul Muncii, Raluca Țurcan.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”