Fermierii, care au exploatațiile în zone cu constrângeri naturale sau aplică pentru intervenții de mediu și climă, au primit prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) plăți pentru compensarea pierderilor de venit în valoare totală de 393,1 milioane de euro (393.129.835,86 €). Fondurile au fost plătite de AFIR fermierilor care sunt beneficiari ai intervențiilor de bunăstarea animalelor, de mediu și climă din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027, de la demararea Programului (aprilie 2024) și până în prezent.
Alocarea financiară totală aferentă acestui tip de sprijin pentru exercițiul financiar în derulare este de 2,37 miliarde de euro.
Din suma totală plătită de AFIR, 80,9 milioane de euro au fost transferați fermierilor pentru agro-mediu și climă pe pajiști permanente (DR-01). Plăți consistente s-au realizat și pentru bunăstarea animalelor (DR-06), valoarea acestora ridicându-se la 125,6 milioane de euro.
Totodată, AFIR a transferat fonduri de 94,7 milioane de euro în conturile beneficiarilor pentru zone afectate de constrângeri naturale – Zona Montană (DR-09) și alte 80 de milioane de euro pentru zone afectate de constrângeri naturale semnificative (DR-10). Plățile aferente exploatațiilor din zonele afectate de constrângeri naturale specifice (DR-11) însumează 6,9 milioane de euro, până în prezent.
Reamintim că în perioada de programare financiară 2023 – 2027, AFIR deține funcția de plată pentru intervențiile de mediu și climă, cât și pentru bunăstarea animalelor finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), astfel încât, după verificările procedurale aferente, AFIR transferă sumele direct în contul beneficiarilor.
Implementarea intervențiilor, primirea cererilor de plată și verificarea acestora, este gestionată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Sprijinul acordat prin intermediul acestor intervenții urmărește o compensare economică a dezavantajelor întâmpinate de fermieri în desfășurarea activităților agricole, legate de capacitatea scăzută de producție a terenurilor agricole și de costurile suplimentare pe care le implică menținerea activităților agricole în aceste zone.
Prin încurajarea continuării activităților agricole în zonele vizate, în paralel cu aplicarea standardelor de ecocondiţionalitate, se asigură menținerea unor activități minime de întreținere a terenurilor agricole, cu impact benefic în protecția mediului înconjurător.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice