Pentru Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, anul 2020 înseamnă 50 de ani de activitate universitară a Școlii de Arhitectură din Timișoara, precum și 10 ani de la înființarea specializării Mobilier și amenajări interioare, moment care a fost marcat printr-un eveniment online de suflet, ce a reunit cadre didactice, studenți, absolvenți și invitați, care au depănat amintiri din cei 50 de ani de activitate.
În deschiderea manifestării, decanul facultății, prof.univ.dr.arh. Ioan Andreescu, a vorbit despre provocările specializării, în special în perioada de început, despre etapele parcurse, despre reinventarea permanentă și adaptarea la cerințele fiecărei perioade, dar și despre drumul extrem de solicitant care urmează, pentru consolidarea capitalului acumulat până în prezent.
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a făcut o paralelă între aniversarea de 50 de ani a Facultății de Arhitectură și Urbanism și cea de 100 de ani a Universității Politehnica Timișoara, subliniind plusul pe care arhitectura îl aduce în cadrul instituției, pe care ingineria nu îl poate suplini.
O trecere în revistă a istoriei de 50 de ani a specializării de Arhitectură a făcut și prof.univ.dr.arh. Vlad Gaivoronschi, care a subliniat caracterul de avangardă pe care l-a avut specializarea încă de la început, prin profesorii de marcă pe care i-a avut, prin lucrările care au devenit piese de valoare în peisajul arhitectural românesc, dar și de impactul pe care grupul Sigma l-a adus în peisajul cultural timișorean.
Prodecanul facultății, conf.univ.dr.arh. Cristian Blidariu a vorbit de relația dintre Facultatea de Arhitectură și Urbanism și UPT, cu accent pe internaționalizarea activității, pe concursurile și premiile câștigate, parteneriatele încheiate, schimburile de profesori și studenți prin programele Erasmus, activitatea de cercetare, proiectele în care a fost implicată facultatea etc.
Directorul Departamentului de Arhitectură, conf.univ.dr.arh. Cătălina Bocan, s-a referit în special la studenția din Facultatea de Arhitectură și Urbanism, vorbind despre parcursul pe care îl are un student, de la admitere până la absolvire, despre cursuri și concursuri, despre activitatea din amfiteatre, dar mai ales cea din ateliere, despre activitățile școlare și cele extrașcolare, despre utilizarea spațiilor expoziționale, despre petrecerile, serile muzicale și excursiile de studii.
Despre specializarea Mobilier și amenajări interioare, care a împlinit 10 ani de activitate a vorbit dr.arh. Irina Mohora, care a subliniat presiunea mare venită din mediul economic pentru înființarea acestei specializări.
Lect.dr.arh. Marius Găman a prezentat, tot cu ocazia evenimentului festiv, albumul aniversar „50 de ani de arhitectură în Timișoara” care, pe lângă istoricul celor 50 de ani ai specializării, prezintă evoluția facultății, date statistice, impactul la nivelul orașului, dar și răspândirea absolvenților în toate colțurile lumii.
Un mesaj de suflet a fost trimis de profesorul Teodor Octavian Gheorghiu, fost cadru didactic al specializării de Arhitectură, încă de la înființarea acesteia în cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia”.
În cadrul aniversării, studenții „Asociației de la 4” au vorbit despre proiectele, activitățile, acțiunile caritabile, campaniile derulate, iar tineri absolvenți au împărtășit din experiența lor, atât ca studenți, cât și ca tineri încadrați pe piața muncii.
Aniversarea a continuat cu decernarea distincției de profesor emerit pentru șase dintre cadrele didactice ale facultății, în semn de recunoștință pentru întreaga activitate didactică și de cercetare pe care aceștia au desfășurat-o: Smaranda Bica, Tudor Clipii, Cristian Dumitrescu, Teodor Octavian Gheorghiu, Radu Radoslav și Liliana Roșiu.
În finalul evenimentului au fost acordate și premii surpriză, de studenți onorifici, lui Florin Buzgău și Andrei Chindriș, realizatori ai unor meme-uri amuzante, ce au devenit virale, care au ca personaje cadre didactice ale Facultății de Arhitectură și Urbanism, și care au descrețit frunțile tuturor celor prezenți.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului