Ofițerii Poliției de Frontieră și Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu procurorii PCCOCS, au reținut cel de-al optulea membru al grupului infracțional, care transporta ilegal cetățeni ucraineni care tranzitau Moldova, cu taxe care începeau de la 7500 dolari per persoană.
Bărbatul reținut acum are vârsta de 40 de ani și are dublă cetățenie – a Moldovei și a Ucrainei. Acesta locuia în Moldova și avea rol de organizator al grupului informațional, cu activitate începând din februarie 2022. Bănuitul era responsabil de identificarea bărbaților ucraineni care intenționau să părăsească Ucraina, ulterior organiza transportarea migranților cu barca peste râul Nistru spre Moldova. După audierea acestuia, procurorii PCCOCS urmează să-i formuleze și prezinte învinuirea, precum și vor determina necesitatea aplicării arestului preventiv în privința acestuia, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor. În ceea ce privește celelalte șapte persoane vizate de dosar și reținute anterior, acestea sunt cercetate în continuare, în stare de arest la domiciliu, timp în care acesta se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani