Munții contează…. pentru cine?

Data de 14 septembrie a fost aleasă ca fiind data tradițională a încheierii pășunatului anual în Carpații României. Dincolo de manifestările organizate cu acest prilej,  ar trebui să privim și REALITATATEA  despre păstorit,  o activitate milenară care dispare pas cu pas, sub ochii practic nepăsători ai autorităților și ai întregii societăți, tot mai multe stâne fiind părăsite, tot mai multe plaiuri înfundându-se, tot mai puțini ciobani meritându-și numele și renumele de odinioară și tot mai puține tradiții supraviețuind valului de așa-zisa ”modernizare” care a făcut și transhumanța tehnic aproape imposibilă deși, alte țări regretă că au distrus-o și încearcă să valorifice măcar turistic istoria acelui fenomen cândva omniprezent.

Ziua Muntelui ar trebui să fie o sărbătoare și o ocazie de celebrare și promovare a mediului montan ca oportunitate și model de dezvoltare sustenabilă, dar, din păcate, în România ar trebui să fie mai degrabă o zi de doliu și de conștientizare a stării de pericol, dar și de mobilizare în apărarea a ceea ce mai este încă natura carpatină, aflată sub asediul omului.

În Carpații românești se adăpostește o imensă varietate peisagistică și o biodiversitate impresionantă. Ei cuprindeau foarte de curând cel mai mare peisaj forestier intact din zona temperată a Europei, sunt gazda celei mai mari populații de carnivore mari din UE, mii de urși, lupi și râși în condițiile în care cele mai multe state europene nu mai au niciunul, sunt izvor de bogații materiale, vatră de civilizație, model de conviețuire armonioasă om-natura timp de multe secole…

Sălașele sezoniere devin treptat ruine, multe cătune sunt părăsite, azbocimentul a înlocuit șindrila pe acoperișuri, sârma ghimpată înlocuiește tot mai mult gardurile de lemn și numeri pe degete oamenii care mai știu să facă un tulnic, un ciubăr, o cergă.

Mare parte din parcurile naționale și naturale din Carpați au ajuns să fie administrate de operatori economici, al căror rol, prin definiție, este să facă bani cât mai mulți, nu să maximizeze rolul lor ecologic și educativ.

În schimb, legislația actuală nu interzice accesul motorizat în natura montană în scop recreativ, dar interzice în cea mai mare parte din Carpați turismul activ și sportul montan nemotorizat, interzicând accesul în scop recreativ pe jos, pe bicicletă, călare sau pe schiuri, unde nu este traseu sau zona special marcată în acest sens.