Vremea răcoroasă de afară ne face să petrecem mai mult timp cu cei dragi nouă, delectându-ne mai mult timp în fața micilor ecrane sau a unei cărți numai bună de citit la căldură. Totuși, în ultima perioadă când îți soliciți vederea la distanțe mici simți nevoia să te depărtezi sau simti chiar un disconfort?
La Clarfon poți afla dacă ai nevoie de ochelari de citit.
Daca există un semnal de alarmă pentru vederea ta, este nevoie să consulți un specialist! De ce?
Pentru că acestea sunt simptomele ce indică scăderea acuității vizuale, iar în situația în care nu este remediată la timp de specialist, aceasta se poate agrava.
În general, persoanele care acuză dificultate la citit sau în momentul în care privesc un ecran la distanțe de 30-40 cm au nevoie să poarte ochelari de citit. Ochelarii de citit reprezintă corecția optică necesară ochiului pentru a vedea clar şi fără efort la distanța de 30-40 cm. Ochelarii de citit reprezintă corecția optică necesară ochiului pentru a vedea clar și fără efort la distanța menționată anterior.
Alături de dificultatea de vedere se pot întâlni, de asemenea, dureri de cap, vedere dublă, după multe ore de efort vizual.
În marea majoritate a cazurilor, apare necesitatea de a purta ochelari de citit după vârsta de 40 ani, atunci când apare PRESBIOPIA. Aceasta este reprezentată de imposibilitatea ochiului de a mai focaliza cu aceeași ușurinţă la distanțe mici de ochi, problemă care avansează progresiv până spre vârsta de 60 ani. De menţionat este faptul că presbiopia nu este o boală, ci o îmbătrânire normală a cristalinului (lentila din interiorul ochiului responsabilă de focalizare la diferite distanţe nu mai funcționează la același nivel).
Echipa Clarfon te așteaptă în cabinetul de optică medicală din orașul cel mai apropiat de tine pentru a-i oferi privirii tale ajutorul de care are nevoie.
Pentru că noi suntem alături de tine pe acest drum de îmbunătăţire a acuităţii tale vizuale în această perioadă, în Cabinetele de Optică – Clarfon beneficiezi de TESTAREA GRATUITĂ A VEDERII și mai mult de atât, ai 50% REDUCERE la toate RAMELE ŞI LENTILELE PENTRU OCHELARI.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Gerul pune stăpânire pe România
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Investiție în infrastructura educațională la Gulia, comuna Tărtășești
Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie
Gerul pune stăpânire pe România