Omul de la catedră căruia îi pasă

Înainte de toate îi amintesc ministrului meu că eu nu sunt altceva decât o educatoare, o învățătoare, un profesor oarecare din România.

Nu sunt expert ca Székely, Ștas, Sorin Ion, Dimofte, Oana Morar…. Sunt în Corpul Național de experți, dar cică asta nu se pune.

Eu sunt omul de la catedră.

Sunt acel om pe care nimeni, niciodată nu l-a întrebat despre sistemul în care lucrează, dar care suportă de zeci de ani toate aberațiile decidenților din sistem.

Ca “rumânul imparțial” am acordat fiecărui ministru al educației un timp de la învestire pentru a afla măcar cum se deschide ușa la minister.

Surprinzător, în loc de asta toți s-au apucat din prima zi de reformarea sistemului. Dar nu orice reformă ci una profundă, cât groapa Marianelor, adică modificarea structurii anului școlar, sfaturi, inteligente desigur, pentru acea (nu știu cum să o numesc) săptămână altfel.

Și, da!!! Refrenul cu reformarea corpului profesoral. Și mai nou o nouă lege a educației.

Domnul Cîmpeanu, cu toate speranțele mele, nu face excepție.

A spus că are demisia pe masă și dacă nu primește 6% din PIB pentru educație, o depune primului ministru. A primit 2,5 %, dar demisia…. Apoi am înțeles eu. A spus că vrea 6%, dar nu a spus în câți ani vrea să îi acumuleze. Până la terminarea mandatului mai are 2 ani, deci mari șanse să și depășească acest prag.

A scos din schemă aberația aceea de scenariu galben, dar este de acord să se aplice. Acum cu anularea, restricțiilor a spus fata cu sistemul on-line. Două zile după care se permite în universitar, dar și preuniversitar pentru situații speciale, adică pentru 1-2 copii din clasă.

Cameleonism politic fără echivoc.

A urmat declarația cu titularizarea. Știu că mulți cred că odată cu titularizarea profesorul poate pune capul pe pernă să doarmă liniștit până la adânci bătrâneți. Da, este un element de siguranță, dar insuficient. Dacă ești titular, cu definitivat (obligatoriu pentru titularizare) și nu mai faci nimic pentru perfecționarea ta profesională ești la fel de vulnerabil ca și un suplinitor.

În condițiile în care finanțarea școlilor se face în funcție de numărul de elevi și având în vedere scăderea constantă a numărului de copii, mai devreme sau mai târziu se ajunge la restrângerea de activitate. Atunci contează gradele, cursurile, activitățile extrașcolare, voluntariatul… Degeaba ești titular. Sigur, vei primi un alt post, dar de regulă, sunt posturi pe care nu și le dorește nimeni. Încă ceva. Poate ministrul încă nu a avut timp să afle. Mai nou titularizarea se dă doar pe perioada viabilității postului. Există posturi titularizabile pe un an. După care începi să cauți posturi pentru pretransfer. Alt dosar, alte hârtii, alte fișe de evaluare. Nu îmi veniți cu ăia bătrâni care stau în posturi de zeci de ani. Poate sunt…și sunt printre ei, unii care nu ar trebui să fie acolo, dar cei mai mulți sunt cei care fac lucrurile să meargă și sistemul să supraviețuiască. Așa “învechiți” cum îi consideră experții .

Domnule ministru, titularizarea oferă stabilitate . Lucrurile bune, trainice, se clădesc în timp. Pentru ca un profesor să poată aduce valoare școlii în care predă trebuie să aibă timp. Pentru a fi bun profesorul trebuie să se simtă în largul lui, școala să fie un alt acasă, o altă casă a lui, la fel de prețioasă ca cea familială. Câte case poți construi într-o viață? (Nu se pun 6 case din meditații). Orice casă odată construită are nevoie din când în când de îmbunătățiri. Nimeni nu le poate face mai bine decât cel ce a construit casa. Lăsați profesorii să construiască. Nu faceți din școli ceea ce ați făcut dvs, politicienii, din sistem. Sub conducerea dvs, a tuturor miniștrilor de după ’89, școala a devenit o “monastire a Argeșului”. Ce unul clădește ziua, celălalt darâmă noaptea. Știți ce mai ține acest sistem în viață? Este Ana. Ana, adică profesorii aceștia titulari a căror muncă, în măreția dvs, nu o mai vedeți.

Știți și dvs. Altfel îngrijești de casa ta și altfel de casa în care stai cu chirie.

V-aș da un sfat. Este sfatul unui om din sistem.

Vreți să reformați sistemul? Foarte bine! Atunci:

1. Cereți Institutului Național de Statistică datele privind populația cuprinsă între 3 și 18/19 ani.

2. Luați o echipă de profesori și studenți IT-iști care să creeze un soft care să verifice concordanța dintre datele statistice și populația școlară.

3. Solicitați administrațiilor locale să identifice toate cazurile de elevi care nu sunt incluși în sistemul de învățământ.

4. Impuneți, sub imperiul răspunderii penale, respectarea legii educației în ceea ce privește numărul de copii în clase și grupe, având în vedere și situațiile speciale, cum este cea de față, a pandemiei.

5. Faceți o inventariere a tuturor spațiilor școlare și faceți bun necesar de spații școlare. (Cred că nici în lumea a III-a nu mai sunt școli în care se învață în 2-3 schimburi.)

6. Identificați și scoateți din circuitul școlar spațiile școlare necorespunzătoare.

7. Cereți inventarierea TUTUROR mijloacelor didactice din fiecare școală.

8. Înființați comisii formate exclusiv din profesori de la catedră (fără experți, fără părinți, fără elevi) pe fiecare disciplină pentru a revizui conținuturile și a stabili mijloacele didactice necesare unei educații de calitate pentru viitor.

9. Asigurați baza materială necesară educației de calitate pentru viitor. Nu poți face educație pentru viitor cu mijloace didactice din anii ’70.

Pentru exemplificare: cum să fac eu educatoarea educație fizică cu copiii dacă eu nu am o sală de sport în grădiniță. Am obținut treninguri pentru 31 de copii printr-un proiect de finanțare, dar ca să țin această activitate ar trebui să scot mesele și scaunele din grupă, să aduc băncuțe, saltele, cercuri, mingi, corzi să schimb copiii în echipament…. Complicat, nu?

10. Organizați cursuri de formare pentru profesori cu profesioniști. Eliminați organizațiile care urmăresc doar profitul din acest demers.

11. Redați profesorilor statutul de profesor. Redați-le pârghiile prin care să poată impune reguli (nu dictatoriale, dar reguli). Nu este normal ca elevii să aibă mai multe drepturi decât profesorii . (Dacă profesorul avea obligația de a preda online cu camera deschisă, același lucru ar fi trebuit să îl facă și elevii.)

Ei, nu a fost doar un sfat. Au fost mai multe și dacă îi întrebați colegii mei vor fi și mai multe.

Și… cel mai important!

Dacă spuneți o vorbă să fie vorbă.

Vă auzeam zilele trecute, vorbind despre ordinul care reglementează predarea hibrid spunând că nu credeți că sunt clase cu număr mai mare de elevi decât cel legal. Ei bine sunt. La grădinițe este și mai grav. Grupele cu 30 de copii, chiar și în pandemie, sunt frecvente. Acum un an ați răspuns la întrebarea despre depășirea numărului de 15 copii în clasă, în condițiile în care sunt clase cu 35-36 de elevi că directorii să se descurce. Adică ce mi-e 15, ce mi-e 18? Să vă spun eu cum este. La grădiniță legea spune maximb 20 de copii, nu mai puțin de 10, în medie 15. Ei bine nimeni nu aprobă o grupă cu 12 copii decât în mediul rural. De ce nu, dacă este legal?

Sunteți conștient că ați îndemnat la încălcarea legii. Și dacă dvs o faceți, de ce îmi cereți mie, omul de la catedră, să o respect?

Soluția este simplă. Dați drumul la angajări. De profesori, de personal auxiliar și nedidactic.

Eu nu sunt altceva decât o educatoare, o învățătoare, un profesor oarecare din România, dar îmi pasă de școala românească.

Ați promis angajarea de consilieri școlari și psihologi. 3000 dacă îmi aduc bine aminte. Prin preajma mea nu am auzit de nicio angajare. Acum ne confruntăm cu integrarea copiilor refugiați. Ce buni ar fi fost acri consilieri. Copiii aceștia trăiesc o dramă de neimaginat. Dezrădăcibați, terorizați de monstruozitatea imaginilor de război, cu familii rupte, veniți într-o țară pe care până nu de mult liderii politici ai țării lor o prezentau ca pe un dușman, necunoscând limba…. Sper ca măcar acum să înțelegeți importanța consilierilor școlari și psihologilor în școli. Documentați-vă la țări care s-au confruntat cu situații similare cum au procedat. Cereți bani!

Plătiți munca profesorilor la adevărata ei valoarea. De curând ați aprobat un ordin de ministru sau poate este ordonanță de urgență (cine mai știe în haosul guvernamental) prin care recuperarea drepturilor salariale câștigate în instanță (este vorba de plata unor sporuri calculate timp de 5 ani greșit) va fi plătită profesorilor eșalonat pe timp de 5 ani. Cinci ani domnule ministru! Ori moare măgarul, ori pierde samarul. În primul an veți plăti 5 % din sumă. Pe bune???? Și vreți muncă de calitate? Apelați mereu la bunul simț al profesorilor, colegilor dvs, cum vă place să spuneți. Ce-ar fi să dovediți dvs bun simț și să respectați legea și hotărârile judecătorești definitive și irevocabile? Sau astea “nu se pune” la miniștri?

Spun astea cu amărăciune domnule ministru pentru că mie îmi pasă.

Dumneavoastră, domnule ministru, vă pasă?

Dacă vă pasă stați de vorbă cu oamenii de la catedră. Ei știu cel mai bine ce este în sistem. Și, mai ales, fiți solidar cu ei, bateți cu pumn ul în masă pentru o finanțare corespunzătoare a educației (Apropo, avem buget pe 2022?). Fără bani nu există calitate. Vocația nu ține loc de infrastructură și mijloace didactice și nici nu plătește facturi sau pune mâncare pe masă. Pentru că dacă nu știți și profesorii au copii care dreptul la o viață decentă.

Deci? Vă pasă?