În acest an, prin cele două campanii de împădurire din primăvară și toamnă, o suprafață de aproape 24.000 de hectare, aflate atât în fond forestier de stat, cât și în fond forestier privat, va beneficia de regenerări. În ceea ce privește acțiunile de împădurire din acest an, acestea vor viza 7692 de hectare, din care peste 4700 de hectare aflate în fond forestier de stat și peste 2850 aflate de hectare în fond forestier privat. Pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale si artificiale, care se vor executa în 2022, Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva va efectua în fondul forestier proprietate publică a statului și lucrări de completare a plantațiilor înființate în anii anteriori, precum și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de diverși factori dăunători (seceta, incendii, etc.). Completările însumează 2756 hectare, din care 1735 hectare vor fi în fond forestier de stat și alte 983 hectare în fond forestier privat. De asemenea, 26 hectare vor beneficia de reconstrucție ecologică prin fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu, care vor putea fi accesate de consiliile județene. De refacerea în urma calamităților vor beneficia pe parcursul anului 2022, 531 de hectare de pădure, dintre care 329 de hectare se află în fond forestier de stat și 143 de hectare în fond forestier privat. Alte 56 hectare de teren vor fi reconstruite ecologic prin intermediul Gărzilor Forestiere, în timp ce 4 hectare vor beneficia de reconstrucție ecologică prin intermediul consiliilor județene, cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu. Totodată, o suprafață de 10 hectare va fi împădurită conform art.30, alin. 1 din Codul Silvic, care stipulează că lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă. Legat de regenerările naturale, acestea vor fi realizate pe o suprafață de peste 12.900 hectare.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va beneficia de sume consistente pentru împăduriri și prin Planul Național de Redresare și Reziliență: ”Luna Pădurii este un bun prilej să recunoaștem beneficiile pădurii pentru mediul înconjurător și să acționăm în spiritul protejării acesteia. Așa cum știm, România a făcut paşi foarte importanţi în stoparea delictelor silvice, iar ritmul în care exploatăm trebuie susţinut de cel în care plantăm, replantăm şi regenerăm pădurea. Ambele acţiuni merg în paralel, dar balanţa trebuie să încline întotdeauna în favoarea regenerărilor. Trebuie să creştem suprafaţa împădurită, iar în acest scop ne ajută componenta “Păduri şi protecţia biodiversităţii” din PNRR, cu un buget de 1,173 miliarde euro. Investiţiile includ cel mai amplu program de împăduriri, prin care vor fi plantate peste 56.700 de hectare de pădure, cel puţin 90 de pepiniere operaţionale noi şi renovate, precum şi cel puţin 3.150.000 mp suprafeţe noi de păduri urbane, în conformitate cu cerinţele legale stabilite în Strategia Naţională Forestieră 2020 – 2030”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tánczos.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate