Claudia Gilia a prezentat câteva dintre măsurile luate de guvern și în speță de Prefectura Dâmbovița, în contextul crizei prin care trece societatea noastră, de la economie la politic și geostrategic. Prefectul Județului Dâmbovița își desfășoară mandatul de conducere a instituției într-una dintre cele mai dure perioade pe care le traversează România de după Revoluție.
Principala temă a conferinței a fost domeniul muncii, situația la nivel național și județean, dar s-au atins cum era firesc, subiectele care apasă administrația și societatea în ansamblul ei:
Ajutoare pentru persoane defavorizate
Măsuri de urgență pentru refugiați
VIDEO:
Măsurile pe care Guvernul României le-a luat de a acorda ajutoare de urgență în valoare totală de 1.573.150 lei pentru sprijinirea a 393 de familii și persoane singure afectate de inundații, alunecări de teren, accidente ori care au probleme de sănătate sau alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirera riscului de excluziune socială.
Claudia Gilia – Prefectul Județului Dâmbovița – Precizări
În județul Dâmbovița, de aceste ajutoare vor beneficia 42 de familii și persoane afectate. Suma totală de sprijin este de 120.200 lei.
Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile teritoriale pentru plăți și inspecție socială centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, transmise ulterior Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Sumele alocate pentru județul Dâmbovița variază între 500 de lei și 5.000 de lei, beneficiarii fiind din: Târgoviște, Pucioasa, Titu, Moreni, Ulmi, Crângurile, Potlogi, Conțești, Gura Șuții, Glodeni, Malu cu Flori, Vulcana Băi, Dragomirești, Voinești, Ludești, Vlădeni, Morteni, Crevedia, Șotânga și Vișinești.
CITEȘTE ȘI:
Prefectul județului Dâmbovița, doamna Claudia Gilia, a primit astăzi vizita Ambasadorului Canadei, Excelența Sa doamna Annick GOULET
Claudia Gilia, prefectul de Dâmbovița, promite transparență în activitatea instituției
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026