Tot ce nu ştiai despre Lev Tolstoi

Lev Tolstoi, nobil rus, a murit la vârsta de 82 de ani, lăsând scrise două dintre cele mai influente romane din literatura universală, Război şi Pace şi Anna Karenina. A recunoscut în jurnalul personal că şi-a trăit tinereţea făcând toate fărădelegile la care cineva s-ar putea gândi, de la jafuri, la adulter şi chiar crimă. Cu toate acestea, în a doua jumătate a vieţii a urmat calea spiritualităţii. Iată tot ce nu ştiai despre Lev Tolstoi.

Tot ce nu ştiai despre Lev Tolstoi

1. După ce a fost școlit acasă, Tolstoi a studiat limbile orientale la Universitatea din Kazan, înainte de a se transfera la un program de drept din cauza notelor slabe. Până la urmă a părăsit universitatea patru ani mai târziu, fără diplomă.

2. Tolstoi s-a căsătorit cu Sofia Andreevna (Sonia) Behrs, în vârstă de 18 ani, în 1862. Sofia a mărturisit în jurnalul ei că, în timp ce se străduia să-și declare dragostea, Tolstoi a luat niște cretă şi a scris literele inițiale ale unor cuvinte pe o masă de cărți. A rugat-o să ghicească sensul codului. Nu erau doar două sau trei litere precum „M. M” pentru „Marry me” [Mărită-te cu mine], ci mai bine de o duzină. Sofia susține că a înțeles imediat.

3. Tolstoi a fost tatăl a 13 copii.

4. A fost urmărit de poliția secretă rusă.

5. Soția sa a jucat un rol esențial în publicarea romanelor lui Tolstoi. În timp ce Tolstoi și-a revizuit și editat lucrările, Sofia a descifrat mâzgăliturile sale (care erau notoriu dezorganizate) și a rescris fiecare pagină. Doar astfel manuscrisul a fost lizibil pentru editorii săi. Sofia a transcris Război şi Pace de şapte ori.

6. În tinereţe, Tolstoi a trăit un stil de viață dezordonat și s-a adâncit în jocuri de noroc, mai ales în perioada în care era ofițer de armată. În 1854, a fost forțat să vândă moșia pe care o moștenise de la bunicul său matern la Yasnaya Polyana. Până în 1855, a jucat toți banii câștigați din vânzare. S-a stabilit într-o casă mai modestă de pe moșie și a locuit acolo mai bine de 50 de ani.

Tolstoi nu a câştigat niciodată Premiul Nobel pentru Literatură

7. Tolstoi a devenit din ce în ce mai tulburat de trecutul său privilegiat și a dezvoltat un interes pentru stilul de viață și cultura țărănimii. Acest interes s-a extins până la fabricarea propriilor pantofi în mod tradițional țărănesc fâșii subțiri din scoarță de mesteacăn sau tei.

8. A cedat cea mai mare parte a averii sale, adesea cerşetorilor locali şi a infiinţat 13 şcoli pentru copii cu mai puţine oportunităţi. Acest lucru a determinat-o pe soția lui, Sofia, să îl respingă.

9. Nu a câştigat niciodată Premiul Nobel pentru Literatură. Unele surse susţin că în 1901 a fost surclasat de poetul francez Sully Prudhomme, iar altele că ar fi refuzat să primească premiul.

10. La bătrânețe, Tolstoi a ajuns o figură culturală renumită și avea adepți în întreaga lume care încercau să-i pună în practică părerile. Spre finalul vieţii, în 1910, a fugit din casa familiei, sătul de anii de relații proaste cu soția sa, dar s-a prăbușit în delir într-o gară din apropiere.

11. Pe patul de moarte, prietenii l-au implorat să facă pace cu Biserica Ortodoxă Rusă. Tolstoi a refuzat: „Chiar şi în această vale a morţii, doi şi cu doi nu fac şase.”, a spus el. Aceste vorbe sunt eronat interpretate ca fiind ultimele sale cuvinte.

Lorena Iordache

„O faţă care trudeşte atât de aproape de piatră s-a transformat ea însăşi în piatră! Îl văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atât de sigur ca nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe când părăseşte înălţimile, coborând pas cu pas către viziunile zeilor, este superior destinului său. Este mai puternic decât stânca lui.”

„Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă stăruinţa superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.”

― Albert Camus, „Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd.”

Distribuie acest articol Oficial Media