Sebastian Drăgan ne așteaptă la Târgul Gaudeamus cu o nouă carte după mai mulți ani de la ultima apariție editorială. Și nu pentru că nu a scris în tot acest timp, ci datorită faptului că poezia lui trebuie să fie și faptă și simțire aici și acum, dar și în acord cu o suflare de dincolo de pământesc.
Omul Sebastian Drăgan este pretențios cu el, este un vorbăreț care nu-ți spune nimic și deopotrivă un tăcut care poate strânge o lume întreagă în inimă,. ”De șapte ori șapte păcate”, ”Evanghelia după Maria din Magdala”, cărți rare, apariții ca floarea de lotus care se deschide numai în condiții speciale: apă, soare și pământ- și trebuie să le aibă deodată pe toate. Pesemne că a venit momentul ”de la piept”, când inima lui nu mai poate ține înăuntru atâta trăire.
Ca să publice, Sebastian Drăgan trebuie să fie convins în timp de autenticitatea emoției, să ajungă la adevărul absolut al fiecărui cuvânt. Fără a fi un șlefuitor, nu dă luciu niciunei scrieri pentru că și-ar artificializa propriul eu. Cartea este un manuscris al ființei sale, este declarația prin care-și recunoaște agonia și extazul, bunele și relele. Acesta este motivul pentru care trebuie să treacă un deceniu ca să dea tiparului și nouă, cititorilor, bucuria și tristețea adunate în ”buzunarul de la piept”.
”Poeme din buzunarul de la piept”- Sebastian Drăgan
Sebi este acela care înalță goliciunea la rang de tot, de candoare, care păcătuiește cu pasiune, care premeditează și-și recunoaște faptele de iubire. Din ce am citit până acum, el știe că nebunii nu sunt de fapt nebuni, că bunii nu sunt buni, că răul -așa cum îl percepem în cotidian- nu este mereu rău. Se ferește de cosmetizarea viețuirii, nu-i plac hainele în care oamenii-și îmbracă sentimentele reale. Cartea lui Drăgan îți spune franc: ”și tu râmnești, cititorule, nu te mai preface!”
Sebastian Drăgan are multe poeme pe care eu le-am citit în publicațiile anterioare și care seamănă cu un miez pufos de pâine albă tremurând pe pântecul roz, umed și fierbinte al iubitei. Dulce păcat din care nu te-ai putea opri. Aștept acum să văd ce aduce nou mintea și inima lui și cum vede rostul după niște ani.
Sebastian Drăgan:
Dragi prieteni, sunteți invitați duminică, 11 Decembrie 2022, de la ora 10.00, Pavilionul B2 Romexpo, la standul nr.28 al Editurii Cetatea de Scaun, unde vă dau întâlnire cu poezia. La Târgul de carte Gaudeamus, voi lansa volumul “Poeme din buzunarul de la piept”. Vă aștept cu un autograf la butonieră
Utile:
Cabinetul de Avocat ”Drăgan Sebastian”

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate