În perioada 02-08 noiembrie a.c., poliţiştii de la rutieră şi ordine publică au desfăşurat activităţi specifice pentru creşterea gradului de siguranţă în timpul deplasărilor pe drumurile publice.
Acţiunile au vizat îndeosebi conducătorii de autovehicule care nu acordă prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumurilor publice, precum şi indisciplina pietonală.
Astfel, au fost aplicate 553 de sancţiuni contravenţionale, din care 532 pietonilor depistaţi în timp ce traversau strada prin locuri nepermise.
De asemenea, faţă de 21 de conducători auto care nu au respectat normele rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea drumului public s-a luat măsura sancţionării contravenţionale precum şi cea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 zile.
Totodată, vă reamintim că pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, prin Poliția Română, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat campania ,,NU TRECE DINCOLO!”.
Campania s-a derulat şi la nivelul judeţului Dâmboviţa, scopul acesteia fiind prevenirea victimizării pietonilor prin accidente de circulaţie.
În acest sens, poliţiştii au organizat acțiuni în trafic pentru conștientizarea pietonilor asupra necesității respectării normelor rutiere și a conducătorilor auto asupra consecinţelor neacordării priorităţii de trecere pietonilor.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului