Conform datelor oficiale, în sistemul de educație a fost înregistrată o creștere cu aproape o treime a situațiilor de bullying sesizate, în anul școlar 2021-2022, prin comparație cu anul școlar anterior (10.971 de situații de bullying constatate, față de 7.715). Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoţional şi fizic.
Faptele de bullying se petrec pe fondul lipsei de interes din partea sistemului de educație de a elabora o strategie și un plan de acțiune de prevenire și combatere a bullying-ului și cyberbullying-ului, pornind de la reglementările legale în vigoare privind acest fenomen aflat într-o progresie îngrijorătoare.
Un caz deosebit care se petrece într-o scoală europeană, din municipiul Petroșani, ne-a fost adus la cunoștință de părinții elevilor, care sunt dezgustați ȘI DEZAMĂGIȚI de atitudinea conducerii școlii, dar și de neimplicarea factorilor de decizie….
S-au făcut adrese în acest sens și am dori să aducem și noi, în atenția opiniei publice starea de fapt.
Iată ce ne-au scris părinții cerându-ne sprijinul : ”Părinții elevilor din clasa a II C Școala Generală I.G. Duca Petroșani refuză să își mai trimită copiii la școală, deoarece sistematic sunt agresati de colegul lor T. I. care, pe lângă actele de agresiune, deranjează orele de curs. Direcțiunea nu este dispusă să ia vreo măsură, nici măcar să îl trimită la o evaluare psihologică sau consult psihiatric. Deoarece elevul are probleme grave de comportament, se poate întâmpla o nenorocire oricând. A fost mutat din trei colectivități. Numai ca părinții elevului lucrează în cadrul Poliției Române, nu înseamnă ca ceilalți trebuie să fie privați de liniște și o bună educație școlară. Vă rugăm dacă se poate să faceți lumină în acest caz. Cu stimă, Colectivul clasei II C I. G. DUCA Petroșani”
”Doamne ferește, nu știu ce se mai poate întâmpla” a spus și învățătoarea acestuia. Timp de câteva zile, părinții nu și-au mai dus copiii la școală.
Despre starea de fapt în colectivul clasei și comportamentul elevului ” problemă” s-a informat școala, încă de anul trecut din luna februarie. dar și conducerea ISJ Hunedoara. Într-un final, pentru că acest fapt a fost făcut public, o comisie de la inspectorat s-a întîlnit cu părinții zilele trecute și au ascultat care sunt cererile acestora. Din start, cele trei doamne inspector venite să medieze conflictul, le-au spus celor prezenți că” nu se pot face minuni peste noapte” și ținta finală a fost învățătoarea, care este acum suspusă unor presiuni, atât de direcțiune, cât și de părinții copilului. Toată ședința s-a rezumat de fapt, la a îndupleca părinții să-și aducă copiii la școală și aceștia să fie mai toleranți și să-l integreze în colectiv.
” Copiilor le este frică de el, nimeni nu știe cum reacționează, bate, scuipă, unei fete i-a tăiat părul, el nu știe să se joace, pe un alt elev l-a încuiat în baie și el însuși a pus pe jar școala, când s-a ascuns și nu-l găsea nimeni. Copilul are probleme de comportament, are acum nota scăzută la purtare și are cu siguranță nevoie de sprijin. Nu vrem decât să se facă dreptate, să ne ducem copiii în siguranță la școală ” au spus părinții.
În adresa înaintată comitetului de părinți, școala, prin conducerea acesteia au „ identificat și măsurile pentru ca elevii să revină în siguranță la școală”.
” Directorul trebuie să-și asume ceea ce a scris în răspunsul dat comitetului de părinți. Noi suntem uniți și nu este de joacă cu destinele copiilor noștri” au conchis părinții, revoltați.
Acum, elevul vine însoțit la ore de părinți și alți membrii ai familiei și nici decum de facilitatorul desemnat în persoana directoarei adjunct, iar comportamentul acestuia este neschimbat. Am adresat și noi câteva întrebări conducerii școlii în care am solicitat mai multe răspunsuri, care, pur si simplu ne-au uimit.
Dincolo de faptul că, directorul nu recunoaște că are în cadrul școlii elevul „ problemă„, cunoaște ” existența problemelor de disciplină în colectivul de elevi”. Să înțeleg că nu-i singurul??? Nu recunoaște că au fost făcute mai multe sesizări de către comitetul de părinți ,inclusiv verbale, restul răspunsurilor denotă o lipsă de responsabilitate și de respect față de un reprezentant al presei, iar vina o pasează efectiv pe cadrul didactic care: ”nu a făcut sesizări conducerii școlii cu privire la actele de bullying petrecute în clasa respectivă”. Acum se fac presiuni și amenințări la anumite persoane, pentru s-a apelat la presă, de a aduce la cunoștința opiniei publice, ceea ce se întâmplă într-o școală din municipiul Petroșani. Răspunsul primit, se contrazice grav cu acuzațiile care le aduc părinții, încă de anul trecut, iar printre victimele violenței acestui elev au fost inclusiv și unele cadre didactice.
Dacă această stare de fapt trenează de un an de zile, de ce la nivelul școlii, nu s-a făcut o evaluare a elevului cu probleme de comportament??? Cu siguranță răspunsurile le vom găsi la ISJ Hunedoara, CJRAE și DGASPC HD care s-au sesizat din oficiu, în urma acestui scandal, devenit public. Copilul problemă a ajuns să aibă calificativul la purtare S( suficient), ceea ce confirmă declarațiile părinților, și s-a cerut acum consilierea elevului și părinților.
Elevul-agresor este, de fapt, și el o victimă. Pentru a corecta comportamentele agresive este necesară o echipă formată din cadrul didactic,școală, familie și psiholog. Împreună vor identifica ce cauze emoţionale sunt implicate și ce comportamente sociale avem nevoie să înveţe copiii.
Vreau să subliniez că nici o pedeapsă sau recompensă nu va funcţiona, cu atât mai puțin scăderea notei la purtare. Implicarea unui psiholog în procesul de mediere este foarte importantă, pentru că lucrurile nu se rezolvă de la sine și faptul că îi spui celui care a agresat să nu mai facă, nu opreşte fenomenul. Este necesar să identificăm corect cauzele părţilor implicate, pentru a avea o intervenţie corectă. Violența școlară poate avea consecințe dezastruoase, atât asupra victimelor, cât și a agresorilor și martorilor. Toți actorii au obligația de a manifesta înțelegere, toleranță și respect față de întreaga comunitate școlară. Și pentru a combate violența în școli și astfel de comportamente deviante este necesar un efort susținut din partea tuturor persoanelor implicate: elevi, cadre didactice, părinți, societatea civilă și instituțiile abilitate, care trebuie să ia măsuri în acest sens. Pentru că unii dintre noi, chiar au nevoie de sprijin, indiferent de rangul și starea socială din care provine, deoarece, nimeni nu-i mai presus de legile țării, care trebuie respectate de oricine.
Iar dacă conducerea școlii este depășită de starea de fapt și nu gestionează problemele din unitatea de învățământ, poate să plece, să fie demisă prin decizia ISJ Hunedoara, să se lase loc liber, unei alte echipe. Siguranța și educația corespunzătoare a elevilor trebuie să primeze într-o școală europeană, nu să ascundem sub preș, fenomene scăpate de sub control.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG